Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna mai şi peste în lunile iunie şi iulie, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va fi, în general, la valori cuprinse între 50% şi 80% din mediile lunare, reiese din prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul mai - iulie 2021.
Astfel, în luna mai 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Ialomiţa, Bistriţa şi Suceava, în bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi în bazinele superioare ale Buzăului, Trotuşului, Moldovei şi Prutului şi mai mici (sub 30%) pe afluenţii Prutului şi pe râurile din bazinul Bârladului.
Potrivit hidrologilor, în cursul lunii mai sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită efectului combinat al precipitaţiilor sub formă de aversă, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.
În luna iunie 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe Prahova şi în bazinele superioare ale râurilor: Buzău, Olt, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava şi Prut şi mai mici (sub 30%) pe afluenţii Prutului şi pe râurile din bazinul Bârladului.
Şi în prima lună de vară sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial specifice acestei luni şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării.
În luna iulie 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici pe afluenţii Oltului inferior şi în bazinul hidrografic al râului Vedea (30-50% din normalele lunare). Cele mai mici valori se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului (sub 30%).
De asemenea, sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale.
În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna mai este de 7.000 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de valoarea medie multianuală de 7.250 mc/s, iar cel minim de 4.800 mc/s, relevă prognoza de specialitate.
De asemenea, pentru prima lunii a verii, debitul maxim al Dunării este estimat la 6.500 mc/s, iar cel minim la 3.500 mc/s, faţă de media lunii respective, de 6.400 mc/s.
Pentru luna iulie 2021, debitul de nivel maxim prognozat este de 6.000 mc/s, peste valoarea medie multianuală a perioadei, de 5.350 mc/s, iar cel minim de 3.000 mc/s.
Hidrologii precizează că aceste estimări de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.
Debitul maxim al Dunării va fi peste mediile multianuale în iunie şi iulie
Explorează subiectul
Articole Similare

2.113
Meteorologii ANM explică vortextul polar, care va produce efecte și în România: Inversiune termică în țara noastră
2.113

5.524
Fenomen meteorologic rar peste România. Cum se manifestă inversiunea termică
5.524

2.613
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni - Cum va fi începutul iernii
2.613

36
Alertă ANM: Cod Galben de ceaţă în zone din 17 judeţe, vineri dimineaţa
36

4.254
În ce orașe va ninge în Ajunul Crăciunului. Cu zăpadă, sărbătorile de iarnă sunt magice
4.254

1.614
Weekend cu temperaturi de până la 20°C. Vremea se schimbă brusc săptămâna viitoare
1.614

5.649
România se apropie de iarnă cu un avertisment: „Nu putem exclude un strat consistent de zăpadă”. Mesajul specialiștilor ANM
5.649

34
Cod galben de ceață în Caraș-Severin: vizibilitate redusă în zonele joase ale județului
34

59
ANM: cod galben de ceață în patru județe din sudul țării, vizibilitate sub 50 de metrii pe alocuri
59

105
Atenționare ANM - Cod galben de ceață în 10 județe
105

2.133
ANM anunță o lună noiembrie total diferită față de ultimele trei decenii; și luna decembrie e plină de surprize
2.133

68
Centrul INFOTRAFIC - Se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrăzile A0, A1, A2, A3, A7 și în Bucureşti / Circulaţia rutieră din 16 judeţe, afectată
68

51
ANM a emis Cod galben de ceaţă densă în zone din nouă judeţe
51


















Comentează