Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

stiripesurse.ro
prognoza meteo temperatura

Vremea se va menţine plăcută până spre mijlocul lunii august, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni.

Pe final de lună şi în prima jumătate a lui august va fi ceva mai răcoare în vest, nord-vest şi centru, iar în rest, temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei.

Săptămâna viitoare sunt anunţate şi precipitaţii în mai toată ţara, mai consistente în zonele intracarpatice. Apoi, până spre sfârşitul lunii viitoare, vor cădea cantităţi de apă în limitele obişnuite pentru această perioadă.

Vremea se încălzeşte la mijlocul lunii şi vor fi temperaturi uşor peste cele normale, la nivel naţional, pentru ca în săptămâna 21-27 august să avem zile frumoase de sfârşit de vară, cu valori normale de temperatură, poate ceva mai ridicate în sud.

Specialiştii ANM atrag atenţia că aceste date provin de la Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar fenomenele extreme, cu o durată scurtă de manifestare, nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.