DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prognoza pentru alegerile locale: Cine câștigă capitalele de județ?/ HARTĂ

harta alegeri locale

România este compusă din 3328 de UAT-uri (unități administrativ-teritoriale). Echipa ȘtiripeSurse-PoliticScan a realizat o serie de previziuni privind câștigătorii alegerilor locale în primăriile orașelor reședință de județ. Astfel, conform calculelor noastre, Partidul Național Liberal va reuși să câștige primăria în 17 orașe reședință de județ, în vreme ce Partidul Social Democrat și/sau UNPR (notate cu aceeași culoare pe HARTA alianțelor locale) câștigă 12 orașe.

Alba-Iulia

În cursa pentru primăria municipiului Alba-Iulia, liberalul Mircea Hava aleargă fără mari emoții, fiind candidatul cotat cu cele mai mari șanse. Acesta vizează cel de-al șaselea său mandat la conducerea primăriei din Alba-Iulia.

Arad

În municipiul Arad, primarul aflat la cel de-al treilea mandat, Gheorghe Falcă, pleacă cu prima șansă și în acest an. Programul său de guvernare locală se întinde pe trei mari direcții: regenerare urbană, investiții în cultură și construcția unor unități sportive, dintre care cea mai importantă fiind finalizarea stadionului Francisc Neumann.

Pitești

În cursa pentru Primăria Pitești s-au înscris 10 candidați. Primarul în funcție, Tudor Pendiuc, și-a dat demisia din PSD și candidează cu prima șansă pentru al șaptelea mandat de primar, din postura de independent. Singurul care îi poate pune probleme primarului în funcție este Constantin Ionică de la PSD, acesta având la activ două mandate de viceprimar al orașului.

content-image

Bacău

La Bacău, Romeo Stavarache (ex-PNL, ex-PC) candidează independent. În 2012 el a fost ales primar cu câteva procente bune peste USL. Stavarache este urmărit de DNA pentru mai multe capete de acuzare. Totuși, el are prima șansă.

Oradea

Oradea este, fără doar și poate, fieful PNL și probabil orașul unde se va înregistra cel mai mare scor pentru liberali, prin Ilie Bolojan. Ceilalți candidați nu contează aici.

Bistrița

În Bistrița, duelul pare a fi dus între 3 candidați: Ovidiu Teodor Crețu (PSD), Vasile Moldovan (ALDE) și Stelian Dolha (PNL). Favorit pare a fi actualul edil Ovidiu Crețu, creditat în sondaje cu un avans considerabil față de contracandidați.

Botoșani

Fără doar și poate, în lupta pentru Primăria Botoșani, Cătălin Flutur (PNL) pleacă cu prima șansă. Acesta trebuie să își ia revanșa împotriva lui Ovidiu Portariuc, care l-a devansat în 2012 și a câștigat mandatul de primar, din partea USL.

Brăila

Pentru câștigarea mandatului de primar al Brăilei, Marian Dragomir (PSD) pleacă cu prima șansă. Acesta apare pe lista neagră a alegerilor locale 2016, publicată de România Curată. Deși se menționează că acesta corespunde criteriilor de integritate, se amintește despre un contract de vânzare-cumparare a unui apartament, încheiat de Marian Dragomir cu Consiliul Județean Brăila, în anul 2005.

Brașov

George Scripcaru este marele favorit la Primăria Brașov. Acesta este primar din  2004 și candidează la alegerile din 5 iunie ca independent, susținut totuși de PNL.  Scripcaru nu candidează pe listele liberalilor din cauza dosarului deschis de DNA pentru fapte de corupție.

Buzău

Favoritul la câștigarea Primăriei Buzău este social-democratul Constantin Toma. Cu un mandat de senator la activ, în legislatura 2000-2004, Toma este un cunoscut om de afaceri, proprietar al grupului Romet Buzău, cu afaceri anuale ce depășesc 200 de milioane de euro. Prezentând statistici conform cărora peste 30% dintre buzoieni au ales să părăsească orașul din cauza sărăciei, candidatul susține că principalul său obiectiv va fi reindustrializarea orașului.

Călărași

La Primăria municipiului Călărași lupta se dă între Marius Grigore Dulce din partea PSD și actualul primar, liberalul Daniel Drăgulin, căruia îi acordăm prima șansă în aceste alegeri.

Reșița

La Reșița, Ioan Crina i-a urmat în funcția de primar lui Mihai Stepănescu (ambii din PSD). Actualul primar se luptă cu omul de afaceri liberal Ioan Popa, considerat cel mai bogat om de afaceri din Caraș Severin și pe care îl notăm drept favorit.

Cluj

Alegerile locale pentru Primăria din Cluj se vor desfășura fără emoții pentru Emil Boc, primarul cu trei mandate la activ. În sondaje, acesta conduce în preferințele clujenilor cu aproximativ 60% intenție de vot.

Principalul său contracandidat este independentul Octavian Buzoianu. Omul de afaceri este susținut de o alinață politică din care fac parte PSD, ALDE, PNȚCD, PND și PRM.

Constanța

În Constanța, candidatul PSD Decebal Făgădău pleacă cu prima șansă în alegeri, având 20% intenție de vot, în ultimul sondaj realizat de IRES. Candidatul PNL, Vergil Chițac, se află pe locul secund, cu 13%. Foarte interesant este că nu mai puțin de 32% dintre respondenți sunt indeciși cu privire la candidatul pe care vor pune ștampila de vot.

Sfântu Gheorghe

Pentru Primăria Sfântu Gheorghe s-au înscris în luptă cinci candidați. Cu prima șansă pleacă Antal Árpád-András, candidatul UDMR, care a fost ales în funcția de edil și în anii 2008 și 2012. PNL mizează în aceste alegeri pe consilierul local Mădălin Guruianu.

Târgoviște

Și la Târgoviște, soarta luptei electorale pare a fi tranșată. Bătălia se dă între actualul primar interimar, Cristian Stan (PSD) și Ciprian Prisăcaru (PNL). Ultimele cercetări sociologice în dau pe Stan cu peste 40% intenție de vot, în timp ce Prisăcaru se situează undeva la 27 – 30%.

Craiova

În Craiova, Lia Olguța Vasilescu conduce în cursa pentru Primărie și este principala favorită, în ciuda problemelor cu DNA, care o acuză de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani și luare de mită. Pe locul doi se situează fostul fotbalist Pavel Badea, care candidează din partea PNL. Și acesta a făcut obiectul unor informații scandaloase, în mediul public apărând o înregistrare în care acesta condiționa înscrierea liberalilor pentru Consiliul Local de achitarea sumei de 500 lei. Podiumul este închis de candidatul PSRO, deputatul Florentin Gust, care îl are ca naș pe președintele partidului, Mircea Geoană.

Galați

La Galați se confruntă Nicuşor Ciumacenco (PNL, 25% din cei ce au o opțiune, cf IRES), Marius Stan (UNPR, 23% în același sondaj) și Eugen Durbacă (ALDE, 21%). Rolul cheie l-ar putea avea candidatul Ionuț Pucheanu (PSD, 15%). Dacă acesta își mobilizează organizația în favoarea unuia dintre ceilalți trei candidați, diferența s-ar putea dovedi fundamentală. Mergem pe mâna sondajului IRES și îi acordăm prima șansă candidatului PNL.

Giurgiu

La Primăria Giurgiu se poate produce o mare surpriză. Văzut ca principal favorit în aceste alegeri, Nicolae Barbu, actualul primar social-democrat, este devansat în ultimele sondaje de candidatul liberal, Florian Nicolae.

Actualul primar s-a înscris în PSD în anul 2008, când a devenit și consilier local. În 2012 a candidat ca independent la Primăria Giurgiu și a câștigat în fața lui Lucian Iliescu. O victorie mare, dacă ne gândim că Iliescu fusese primar timp de 16 ani. Dacă acum patru ani a obținut o victorie mare, se pare că în acest an se pregătește de o înfrângere la fel de mare.

Târgu-Jiu

În Târgu-Jiu, primarul în funcție încă din anul 2000, Florin Cârciumaru, este principalul favorit pentru câștigarea mandatului de edil. Membru PSD, acesta a devenit președintele organizației PSD Gorj în anul 2004. La casele de pariuri, Cârciumaru are o cotă pentru victorie de doar 1.15.

Miercurea Ciuc

În Miercurea Ciuc candidează din nou Raduly Robert Kalman, primarul care a demisioant după ce în luna iunie 2015 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Susținut de UDMR, Robert Kalman a câștigat ultimele trei mandate de primar.

Deva

La Deva, Petru Mărginean (actualul primar, reprezentând PNL), se bate cu Mircia Muntean (PSRO). Un Sondaj ARP mai vechi îl indica pe actualul primar ca favorit, însă Mircia Muntean pare să se afle în recuperare de teren. La limită, mizăm pe primarul în funcție.

Slobozia

La alegerile locale din Slobozia, situația este una sensibilă. Actualul primar social-democrat, Alexandru Stoica, nu mai candidează din cauza problemelor cu justiția. Astfel, social-democrații l-au aruncat în luptă pe Adrian Mocinoiu, preşedinte al Colegiului judeţean al Medicilor Veterinari.  Candidatul PNL la primăria din Slobozia este Ioan Martin, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomița, pe care îl credităm cu prima șansă.

Iași

La alegerile locale din Iași, prima șansă o are candidatul PSD, Mihai Chirică. În ultimul sondaj IRES, acesta este cotat la 31% intenție de vot. Pe locul secund se situează liberalul Marius Bodea cu 12% și de candidatul proaspăt înființatului partid „Pentru Iași”, Andrei Postolache, cu 5%.

Baia Mare

Baia Mare poate avea primul primar ales din spatele gratiilor. Cătălin Cherecheș candidează din partea UNPR prin Coaliția pentru Baia Mare și conform ultimului sondaj dat publicității de către reprezentanții acesteia, Cherecheș ar fi preferat de peste 80% dintre cei cu intenție de vot.

Drobeta Turnu Severin

În Drobeta Turnu Severin, primarul Constantin Gherghe UNPR s-a retras din cursă (pe motiv de DNA) dar nu a demisionat de la primărie. PSD și UNPR îl susțin acum pe Marius Vasile Screciu (acuzat de ANI de conflict de interese acum numai câteva zile). Sondajele locale, din surse mai mult sau mai puțin credibile, îl dau favorit pe actualul primar. Totuși, noi îi acordăm prima șansă candidatului PNL, Daniel Cârjan, actualmente viceprimar.

Târgu Mureș

La cursa electorală pentru Primăria Târgu Mureș, independentul Dorin Florea este cotat cu cele mai mari șanse. Principalul contracandidat al acestuia se numește Soos Zoltan. Dacă la ultimele alegeri, UDMR a mers fără izbândă pe mâna unor politicieni notorii precum Borbely Laszlo, Gyorgy Frunda, în acest mizează pe intelectualul Soos Zoltan, directorul Muzeului Județean Mureș. Acesta va candida totuși ca independent, pentru a putea face pact și cu celelalte formațiuni maghiare, PPMT și PCM.

La Primăria Târgu Mureș candidează și Dan Mașca, fondatorul Partidului Oamenilor Liberi. Acesta vine pe un val de notorietate, fiind inițiatorul legii care permite fondarea unui partid politic cu doar 3 membri.

Piatra Neamț

La Piatra Neamț, situația este una sensibilă, dar îi acordăm prima șansă pentru câștigarea primăriei candidatului liberal, Dragoș Chitic. Acesta a fost ales primar interimar în data 7 aprilie 2015, ca urmare a demisiei lui Gheorghe Ștefan. În spatele său, la mică distanță, se situează candidatul alianței PSD-UNPR, deputatul Liviu Harbuz.

Slatina

În Slatina, ar părea că prima șansă la primărie o are candidatul social-democrat, deputatul Emil Moț. În luna aprilie, fostul secretar adjunct al PNL Slatina i-a părăsit pe liberali și s-a înscris în PSD, argumentând că își dorește să îl susțină pe Emil Moț la funcția de primar. Din partea liberalilor candidează Marius Bălașa, care pare să recupereze teren în ultima perioadă. Astfel, în Slatina lăsăm lupta indecisă.

Ploiești

Adrian Dobre, candidatul PNL, are prima șansă în cursa pentru primăria Ploiești. În ultimele sondaje acesta este cotat cu aproximativ 35% inteție de vot. În spatele acestuia se situează candidatul ALDE, Grațiela Gavrilescu.

Zalău

De 12 ani în fruntea Primăriei Zalău, Radu Căpîlnașiu (PNL) este favorit și la acest scrutin. Din partea PSD candidează fostul prefect, Ionel Ciunt.

Satu Mare

În Satu Mare, Kereskenyi Gabor, candidatul UDMR este cotat cu prima șansă la primărie. Acesta se bucură și de sprijinul Ștefan Ressler, care a fost desemnat candidatul FDGR, dar a ales să se retragă în beneficiul candidatului UDMR. Doi incompatibili s-au mai înscris în cursa pentru primărie. Edilul în funcție, social-democratul Costel Coica, a fost sancționat de CNCD după ce a declarat că președintele Klaus Iohannis are „mutră de nazist”. A fost declarat incompatibil de ANI pentru că pe lângă funcția de primar a ocupat și poziția de membru în AGA a unei societăți locale de utilități. În aceeași situație se află și candidatul ALDE, care pe lângă funcția de președintele CJ, a ocupat și poziția de administrator al unei societăți comerciale.

Sibiu

În Sibiu, conform unui sondaj plătit de PNL, cele mai mari șanse la primărie le are primarul interimar, Astrid Fodor, din partea FDGR, fiind cotată cu aproximativ 51% intenție de vot. Din partea liberalilor va candida Răzvan Pop, un istoric de 34 ani care până înainte de desemnare a ocupat funcția de director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional.

Suceava

În Suceava, șase candidați se luptă pentru poziția de primar. Dintre aceștia, cu cele mai mari șanse este cotat liberalul Ion Lungu, care își dorește astfel să câștige cel de-al patrulea mandat. Un alt candidat la primărie este deputatul Alexandru Băișanu, fost președinte al organizației PNL Suceava, care a demisionat din partid în luna martie pentru a candida la primărie din partea ALDE.

Alexandria

Prima șansă pentru primăria din Alexandria o are candidatul PSD și primarul în funcție, Victor Drăgușin, care își dorește astfel cel de-al treilea mandat.

Timișoara

În Timișoara, marele favorit la primărie este actualul edil, Nicolae Robu. În ultimul sondaj IRES, acesta este cotat cu 35% intenție de vot. Pe locul secund, la mare distanță, este candidatul PSD, Florică Bîrstășteanu, cu 5%.

Tulcea

În Tulcea, Hogea (independent), în ciuda problemelor cu DNA, pare a fi în continuare favorit în fața candidatei PNL, Ștefana Zibileanu, care se mișcă și ea bine în campanie. Nu avem sondaj ca să ne facem o idee.

Vaslui

În Vaslui, cele mai mari șanse de câștig le are candidatul PSD, Vasile Pavăl, care își dorește cel de-al treilea mandat. În Vaslui, este o situație inedită, având în vedere că în ultimii 24 de ani au fost doar doi primari. Victor Cristea, din anul 1992 până în 2008 și Vasile Pavăl.

Râmnicu Vâlcea

În Râmnicu Vâlcea, candidatul PER, Mircia Gutău, pleacă cu prima șansă la primărie. Acesta este prezentat la casele de pariuri cu o cotă de 1.70, iar pe locul doi este candidatul PNL, Grigore Crăciunescu, cu o cotă de 3.00 la câștigarea primăriei.

Focșani

În Focșani, lupta este strânsă între între candidatul PSD, Misăilă Cristi Valentin și liberalul Ion Ștefan, astfel că lăsăm situația indecisă.

București

În cursa pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea pleacă din pole-position. Cu încercări nereușite de unificare a dreptei, nici Nicușor Dan și nici Cătălin Predoiu nu au vreo șansă la primul loc, rămânându-le doar să se lupte pentru locul secund. Despre situația din județul ilfov, cât și despre cea din sectoarele Capitalei, vorbim în analiza următoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.