Program de 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei în municipii: anunț făcut de ministrul Energiei

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 17-11-2025 21:32

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video / Facebook.com

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat, luni, un nou program de stocare a energiei în valoare de 150 de milioane de euro, care va aduce în sistem 385 MW de capacități noi de baterii, relatează Mediafax.

Ministrul a participat la o întâlnire cu primarii municipiilor din România, la invitația Liei Olguța Vasilescu, președinta Asociației Municipiilor din România (AMR), unde a discutat despre transformarea orașelor în comunități energetic inteligente.

„De la energie produsă la energie folosită inteligent. Așa schimbăm fața orașelor din România!", a transmis Ivan, care a anunțat că după finanțarea panourilor fotovoltaice vine „următorul pas: stocarea".

Ministerul Energiei a finanțat 93 de municipii prin 754 de contracte, cu o valoare totală de 437 de milioane de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Pentru aceste proiecte, a fost construit un program complementar de stocare în valoare de 150 de milioane de euro.

Noul program de stocare va permite ca „energia produsă ziua să fie stocată în baterii și să lumineze străzile noaptea", iar „sistemele inteligente să funcționeze 24/7, nu doar când bate soarele". De asemenea, „școlile și spitalele să devină independente energetic".

„Ce facem azi nu e doar despre fire și transformatoare. E despre cum arată un oraș sigur, eficient și pregătit pentru viitor", a subliniat ministrul.

„Ministerul Energiei e aici: cu bani, cu know-how și cu respect pentru primarii care își modernizează comunitățile și plătesc mai puțin la facturile de energie”, conchide Ivan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri