DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Programul de la Poliție și regulile de acces în pandemie. Ce acte îți trebuie dacă mergi să ridici permisul auto

permis conducere

Începând cu data de 25 octombrie 2021, regulile de acces în instituțiile publice s-au schimbat, intrarea fiind condiționată de certificatul verde pentru COVID-19. Unul dintre locurile în care oamenii trebuie să îl prezinte este și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Programul și regulile de acces la sediul DRPCIV au fost adaptate pentru a respecta măsurile prevăzute în Hotărârea CNSU, menite să prevină răspândirea COVID-19.

Accesul în toate instituțiile publice se face în baza certificatului verde pentru COVID-19. Astfel, DRPCIV a a anunțat că în București, cei care au nevoie să intre în instituție trebuie să prezinte actul care să dovedească fie că nu au COVID-19, fie că au fost imunizate prin vaccinare sau prin boală în fața infectării cu SARS-CoV-2.

ACCESUL PERSOANELOR în incinta serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, pentru următoarele 30 de zile,  ESTE PERMIS doar celor care:

– fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată pe site-ul DRPCIV.

Potrivit DRPCIV, actele necesare pentru eliberarea unui nou permis de conducere, în București, sunt:

1) Cererea solicitantului care se obține și se completează în format electronic la

ghișeu (împreună cu declarația de furt/pierdere, după caz);

2) Actul de identitate al solicitantului, original şi copie;

3) Dovada de plată a contravalorii permisului de conducere – 89 lei (pentru

modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife).

4) Permisul de conducere în original;

5) Documentul emis de o unitate medicală autorizată din care rezultă că titularul este

apt din punct de vedere medial să conducă autovehicule din categoria pentru care

solicită eliberarea permisului de conducere (fișa medicală)

Reamintim că în 2020, examenele pentru permisele auto au fost suspendate temporar în București, din cauza exploziei de cazuri de COVID-19 înregistrate în cursul verii.

Este important ca cetățenii să știe că permisele auto sunt trimise și prin Poșta Română. Termenul de livrare este de 5 – 15 zile lucrătoare.

Permisele de conducere emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, ca urmare a obținerii prin examen sau preschimbare, se transmit prin poștă la domiciliul titularilor folosind serviciul de curierat al Poștei Române. Termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile.

Solicitanții, cu excepția celor care au obținut permisul de conducere prin examen, vor primi înscrisuri doveditoare cu drept de circulație – 15 zile. Livrarea poate fi efectuată la oricare adresa indicată de titular la depunerea documentelor (domiciliu, serviciu sau orice alta adresă). În cazul permiselor noi obținute prin examen, nu se eliberează dovadă de circulație, livrarea efectuându-se automat la adresa de domiciliul/reședință, în termen de 5-15 zile.

Adresa de livrare nu poate fi modificată. In situația în care, din diverse motive, livrarea nu poate fi realizată prin serviciul de curierat, permisul de conducere va fi restituit sediul serviciului public comunitar”, informează DRPCIV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.