Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Programul IMM Invest se dovedeşte a fi unul născut talent, mort speranţă'

ALDE
ALDE sigla

ALDE consideră că prin cele 17 credite aprobate până în prezent din 48.712 cereri din cadrul IMM Invest, programul se dovedeşte a fi unul "născut talent, mort speranţă", motiv pentru care ALDE solicită Guvernului Orban lansarea de urgenţă a programului de relansare economică, potrivit Agerpres.

"La 2 luni şi jumătate de la izbucnirea crizei COVID-19, cu o economie prăbuşită şi un mediu de afaceri muribund, nici măcar singura măsură prin care companiile româneşti ar fi primit un licăr de speranţă nu funcţionează. Rezultatele programului IMM Invest, copiat din guvernarea PSD-ALDE, dar neactualizat la rigorile momentului, sunt relevante în acest sens: din 48.712 dosare aplicanţi la IMM Invest transmise la bănci, numai 17 credite au fost aprobate până astăzi. Se conturează astfel un nou eşec de proporţii al Guvernului Orban, care va afecta şi mai mult întreprinderile mici şi mijlocii, deja dezavantajate în privinţa accesului la lichiditate în raport cu competitorii de pe pieţele europene", se arată într-un mesaj al ALDE postat pe Facebook.

Potrivit ALDE, "actualul guvern a întârziat nepermis de mult lansarea acestui program, care oricum putea constitui doar un paleativ în actualul context economic, în care soluţia pentru ţinerea în viaţă a IMM-urilor şi a locurilor de muncă ar fi reprezentat-o acordarea de granturi pentru capital de lucru".

Citește și: Violențe în trafic! Poliția a intervenit imediat! Doi tineri au fost reținuți

"Actualul guvern nu a găsit altă soluţie decât să preia copy-paste un program al guvernului PSD-ALDE, gândit pentru alte condiţii economice, şi să oblige micile întreprinderi să depindă de decizii ale băncilor şi ulterior ale FNGCIMM, deşi în joc sunt garanţii ale statului român. Aşa cum au declarat inclusiv reprezentanţii băncilor, astfel de decizii interne reclamă timp, o corespondenţă cu aplicanţii pentru eventualele clarificări, analize privind conduita tranzacţională anterioară etc, toate acestea însemnând în fapt timp pierdut pentru IMM-uri şi şanse mai mici pentru continuarea activităţii şi păstrarea locurilor de muncă", se mai arată în mesajul citat.

ALDE susţine că în cadrul programului de relansare economică este vital ca mediul de afaceri autohton să fie susţinut atât prin granturi, cât şi prin împrumuturi la dobânzi ajustate.

"În aceste condiţii, ALDE solicită actualului guvern lansarea de urgenţă a programului de relansare economică pe care Cabinetul Orban îl tot gândeşte de câteva luni, până când nu va dispărea tot capitalul românesc. În cadrul acestui program de relansare, este vital ca mediul de afaceri autohton să fie susţinut atât prin granturi, cât şi prin împrumuturi la dobânzi ajustate, cu oferirea de garanţii din partea statului român şi cu integrarea mediului bancar ca partener doar în derularea efectiva a creditelor, nu şi în luarea deciziilor privind eligibilitatea cererilor de finanţare", explică ALDE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.