Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiect de lege pentru pensionarea anticipată a femeilor - Care sunt condițiile

anticipata

Mamele care au născut mai mult de trei copii se vor putea pensiona anticipat, dacă proiectul de lege propus de deputatul PSD Trifon Belacurencu va fi adoptat și promulgat.

În mod specific, condițiile sunt să fi realizat stagiul complet de cotizare şi să fi născut, până în 1990, cel puţin 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani. Reducerea vârstei de pensionare este de 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii.

Autorul proiectului susține că astfel se repară o discriminare deoarece Ordonanța de urgență nr. 49/2001 oferea aceste facilități, însă prin „adoptarea Legii nr. 263/2010 această prevedere a fost eliminată şi s-a creat o nedreptate şi o discriminare, deoarece femeile care au născut mai mulţi copii şi care au ieşi la pensie, în baza actului normativ mai sus menţionat, au beneficiat de aceste prevedere, iar cele care au ieşit sau care urmează să iasă la pensie în baza Legii 263/2010 nu mai beneficiază această prevedere"

Sursa foto: Ziarul Prahova

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.