DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proiect de restaurare românesc, câştigător al Premiului UE pentru patrimoniu cultural

Manastirea_Dragomirna
Cele 27 de proiecte laureate, alese dintre 160 de proiecte nominalizate din 30 de țări, au avut realizări remarcabile în patru domenii, respectiv conservare, cercetare, contribuții exemplare, educație, formare și sensibilizare a publicului. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la data de 5 mai, la Burgtheater din Viena, sub patronajul președintelui Austriei, Heinz Fischer, iar Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, și tenorul Plácido Domingo, președinte al Europa Nostra, vor înmâna împreună premiile. Șase dintre câștigători vor primi titulatura de laureați ai Marelui Premiu, fiind recompensați cu 10.000 de euro fiecare, iar unul dintre ei va primi Premiul Publicului, în urma votului online organizat de Europa Nostra. "Aș dori să felicit călduros câștigătorii din acest an și echipele lor, care, prin pasiunea și devotamentul de care au dat dovadă, au constituit o adevărată sursă de inspirație. Patrimoniul Europei este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le avem. El creează punți între trecut și prezent, promovează creșterea economică, favorizează incluziunea socială și stimulează turismul. Însă multe dintre aceste opere de artă și ingeniozitate umană, care au transmis frumosul de-a lungul secolelor, sunt din ce în ce mai fragile. Supraviețuirea lor depinde de investițiile pe termen lung în conservare și întreținere. Sunt încântată de faptul că noul nostru program Europa creativă va continua să sprijine acest premiu, precum și multe alte inițiative transnaționale, și că patrimoniul cultural va continua să beneficieze de fonduri substanțiale din partea UE, din diferite surse, inclusiv din fondurile regionale și de cercetare', a afirmat Androulla Vassiliou. Singurul proiect laureat din România în 2014 este cel de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea de la Mănăstirea Dragomirna, din județul Suceava, acesta fiind desemnat câștigător la categoria conservare, alături de alte 12 proiecte în special din Italia și Spania. Conform prezentării de pe site-ul Europa Nostra, Mănăstirea Dragomirna este o structură aproape fortificată aflată la 15 km de orașul Suceava, în nordul României. Proiectul vizează restaurarea frescelor din naosul și altarul Bisericii, care datează din prima parte a secolului al XVII-lea. Frescele în cauză sunt scene din viața lui Iisus Hristos, în care apar sfinți, îngeri și alte reprezentări din iconografia creștină, în culori vii și într-un stil de remarcabilă vigoare și energie, notează sursa citată. Calitatea și vizibilitatea frescelor s-a deteriorat însă foarte serios în cei 400 de ani de existență, iar proiectul de restaurare — parte a unui program major de conservare derulat la mănăstire — a avut o sarcină dificilă. Echipa de conservare a fost formată din 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, care au lucrat sub conducerea unui expert din România. O consecință a activității lor a fost o creștere considerabilă a numărului de turiști, fapt datorat vizibilității sporite a frescelor religioase. "Juriul a fost profund impresionat de nivelul înalt de profesionalism în restaurarea sofisticată și conservarea acestei enorme opere de artă, care acoperă circa 900 de metri pătrați. Lucrarea a fost realizată la fața locului într-o foarte scurtă perioadă de timp. Restauratorii au respectat tehnicile care folosesc materiale naturale și tradiționale, păstrând însă patina și tonalitatea specifică secolului al XVII-lea", se menționează în motivarea juriului. Agerpres

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.