Proiectul "Sănătate în comunitate", prin care cetăţenii ucraineni pot beneficia de consultaţii medicale gratuite, va fi implementat, în perioada următoare, în Bucureşti de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Prin proiectul "Sănătate în comunitate", implementat cu sprijin financiar din partea Majorel România, refugiaţii ucraineni vor beneficia de suport psihologic, teste de glicemie, măsurători tensiune, puls, greutate, înălţime, EKG, consult general de evaluare a stării de sănătate (medicină generală), recomandări pentru continuarea investigaţiilor/tratamentelor, după caz şi consultaţii, doctorii de specialitate fiind invitaţi să facă consultaţiile periodic în funcţie de numărul de solicitări. Copiii vor beneficia şi de tratamente stomatologice.
Crucea Roşie Română va continua, de asemenea cu sprijinul Majorel România, implementarea proiectului Centrul Multicultural "Humanity', unde mamele şi copiii ucraineni beneficiază de suport psihosocial şi consiliere psihologică, cursuri de limba română şi limba engleză pentru copii si adulţi, after school pentru copii, ateliere tematice pentru copii şi părinţi - desen, dans, prim ajutor, creaţie, gimnastică, arte combinate.
"Viaţa într-o ţară străină poate fi deosebit de dificilă, mai ales pentru o familie care a trecut printr-o traumă. Prin toate proiectele pe care le implementăm în sprijinul cetăţenilor ucraineni din România încercăm să abordăm nevoile lor cele mai urgente. Şi pentru că ştim că un conflict poate fi devastator pentru sănătatea mintală, implementăm proiecte care să aibă ca obiectiv aceste aspecte", a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roşii Române.
Majorel România a făcut o donaţie în valoare de 50 000 de euro, fonduri împărţite în mod egal între cele două proiecte derulate de Crucea Roşie Română.
Proiect prin care cetăţenii ucraineni beneficiază de consultaţii medicale gratuite, implementat de Crucea Roşie, în Bucureşti
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

306
Curățenia de Paște poate fi periculoasă. Produsele care pot provoca leziuni pulmonare
306

748
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
748

40
Psiholog: Persoanele cu autism percep lumea în detalii mult mai intense
40

2.315
VIDEO Cum a ajuns România la contractul de 39 de milioane de doze Pfizer? Dezvăluirile lui Rogobete scot la iveală un detaliu cheie: 'S-a considerat aprobare tacită'
2.315

33
Diana Nemeş: Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare
33

42
Medic: Unele comportamente ale copiilor pot imita autismul fără a fi acest diagnostic
42

1.628
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.628

6.683
O boală extrem de gravă se răspândește ca focul în 'fieful' românilor din Europa: În sud deja s-au impus restricții sanitare
6.683

34
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni va fi consolidat printr-un proiect de 7,2 milioane de euro
34

31
CJ Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc, cu peste 500 de paturi
31

2.387
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
2.387

4.070
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
4.070

140
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
140
















Comentează