Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PROIECT: Spitalele vor putea închiria spaţii: 50% din bani rămân locatorului, 50% merg la buget

spital
Proiectul de hotărâre de Guvern (HG) privind unele măsuri pentru închirierea unor imobile sau părţi din acestea de către Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea acestuia a fost lansată, luni, în dezbatere publică pe site-ul ministerului, informează Mediafax. Proiectul prevede că unităţile sanitare cu paturi pot închiria spaţiile suplimentare furnizorilor de servicii medicale necesare populaţiei, altele decât cele furnizate de unitatea sanitară care deţine spaţiul de închiriat. De asemenea, spitalele pot închiria spaţii pentru organizarea unor servicii alimentare, de furnizare a presei sau alte activităţi cu respectarea tuturor normelor legale, astfel ca unitatea sanitară să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii, se arată în nota de fundamantare a proiectului de HG. Din venitul suplimentar, o cotă de 50 la sută va reveni instituţiei publice sau autorităţii publice care are calitatea de locator, restul de 50 la sută din chirie urmând să fie virată la bugetul de stat, potrivit proiectului. Sumele cuvenite spitalului vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea acestuia, sau pentru achiziţia unor dispozitive medicale. Managerii spitalelor spun că în prezent le pot fi reţinuţi toţi banii din chirii sau numai o parte de către primăria care închiriază spaţiile. "Acum spitalelor le pot fi reţinute între 0 şi 100 la sută, din sumele încasate prin închirieri fără ca primăria să suporte cheltuielile pentru utilităţi. Astfel, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a dat în 2013 suma de 247.000 lei Primăriei Sectorului 5, sumă care reprezintă jumătatea din valoarea banilor pentru utilităţi, fără ca autoritatea locală să susţină vreo cheltuială a spitalului", a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare, doctorul Cătălin Cârstoiu. Potrivit acestuia, cel mai bine ar fi ca banii din chirii să rămână spitalelor pentru dezvoltarea acestora, iar schimbarea legislativă va garanta că spitalelor le va rămâne măcar jumătate din banii încasaţi. La Spitalul de Urgenţă Floreasca, spaţiile sunt închiriate de către Primăria Sectorului 1, iar banii din chirii sunt încasaţi în totalitate de autoritatea locală ", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, doctorul Bogdan Opriţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.