Promotorul Super Ligii confirmă existenţa 'unor negocieri', dar UEFA nu vrea să schimbe formatul Ligii Campionilor

Autor: Anca Flondor

Publicat: 09-10-2025 20:05

Article thumbnail

Sursă foto: UEFA.com

Promotorul Super Ligii, A22 Sports Management, a confirmat joi că se află în „negocieri” cu UEFA pentru crearea unei noi formule a Ligii Campionilor. Însă forul european afirmă că nu are nicio intenţie de a modifica formatul competiţiei, relatează L'Equipe.

Aceste precizări vin în contextul declaraţiilor preşedintelui FC Barcelona, Joan Laporta, care a fost mult timp în fruntea proiectului Super Ligii alături de Real Madrid, dorind „un acord cu UEFA” pentru „pacificarea” fotbalului european, notează news.ro.

Un purtător de cuvânt al A22 a confirmat astfel că, de câteva luni, au loc întâlniri regulate în acest sens, fără a se fi ajuns încă la un compromis. Bazându-se pe mai multe victorii judiciare, în special cea din mai 2024 din Spania, care a considerat că FIFA şi UEFA „au abuzat de poziţia lor dominantă”, promotorii Super Ligii sunt „îndreptăţiţi să creeze o competiţie, iar UEFA nu poate împiedica acest lucru”, estimează această sursă.

„Dar înainte de a ajunge în acest punct, A22 şi cluburile Superligii au propus UEFA un acord care constă în esenţă în furnizarea unei platforme de difuzare gratuită şi în modificarea foarte uşoară a formatului actual al competiţiei”.

La rândul său, UEFA a confirmat că secretarul său general, Theodrore Theodoridis, „s-a întâlnit de câteva ori cu domnul Anas Laghrari (un apropiat al preşedintelui Real Madrid, Florentino Perez)”, precizând că „aceste conversaţii nu au dus la niciun acord formal”. „Reafirmăm categoric că nu există nicio intenţie de a se modifica formatul Ligii Campionilor”, a concluzionat instituţia europeană.

În această versiune, departe de proiectul iniţial al competiţiei semi-închise care aproape că a dus la implozia fotbalului european în 2021, cele 36 de echipe calificate în prezent în Liga Campionilor ar fi împărţite în două grupe de câte 18, iar cele mai bine clasate s-ar confrunta apoi în optimile de finală.

„Această propunere inovatoare este pe masa discuţiilor. Acum, dacă UEFA nu doreşte să o accepte din motive care o privesc, nu vom putea ignora în continuare deciziile judiciare”, avertizează promotorul, al cărui obiectiv este „creşterea veniturilor din fotbal, care în prezent nu sunt deloc la nivelul la care ar trebui să fie”, în comparaţie, în special, cu drepturile TV ale sporturilor americane.

Redenumită „Unify League”, Super Liga a solicitat în decembrie 2024 recunoaşterea oficială a competiţiei sale de către FIFA şi UEFA, bazându-se pe o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri