Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proprietarii Balvanyos Resort au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din centrul Capitalei

impacare intelegere

Lorand şi Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat hotelul K+K Elisabeta, de patru stele, din centrul Capitalei, pe care îl vor relansa sub nou-înfiinţatul brand hotelier Peakture, creat de Brandient.

”Lorand şi Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din centrul Capitalei pe care îl vor relansa sub nou-înfiinţatul brand hotelier Peakture, creat de Brandient. Inaugurat în 2006 de fraţii Koller din Austria, hotelul era deţinut din 2019 de InterGlobe, un conglomerat din India cu activitate în sectorul aviatic, industria ospitalităţii şi turism. Tranzacţia a fost intermediată de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox”, anunţă compania de consultanţă.

Situat între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, hotelul dispune de 67 de camere clasificate la 4 stele, precum şi de un bar, restaurant cu facilităţi pentru servirea micului dejun, săli de întâlnire şi o zonă de fitness, potrivit news.ro.

PeakTure completează portofoliul HoReCa al familiei Szarvadi care cuprinde complexul Balvanyos Resort & Spa din Covasna, aflat în plin proces de extindere cu un corp nou, care va fi denumit tot Peakture, şi va cuprinde 50 de camere şi o nouă zonă de Spa, precum şi restaurantele Gastrolab, Fork şi Champagne & More din Bucureşti, şi magazinele de vinuri Indivino.

”După o experienţă fabuloasă cu Balvanyos Resort, pe care-l creştem şi dezvoltăm de 15 ani, am considerat că a venit momentul să intrăm şi pe piaţa bucureşteană, în segmentul de 4 stele. Este o nouă provocare, dar suntem foarte entuziasmaţi de oportunitatea de a dezvolta un concept boutique urban, cu servicii premium, şi cu multă personalitate. Suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte viitorul turismului românesc în general, şi domeniului hotelier din Bucureşti în special. Numărul turiştilor străini care vizitează capitala noastră este în creştere exponenţială. Cu Peakture ne vom adresa lor, dar şi segmentului de clienţi business”, spune Lorand Szarvadi, acţionar Balvanyos Resort SA.

InterGlobe a fost asistat în acesta tranzacţie de Cushman & Wakefield, alături de casa de avocatură Wolf Theiss şi firma de project management Vitalis Consulting (vendor TDD). Cumpărătorul a fost asistat de Vulpoi & Toader Management, Carmen Călin şi Alexandru Mnohoghitnei.

”Piaţa hotelieră din Bucureşti şi-a revenit rapid după perioada pandemică şi are în continuare un potenţial semnificativ de creştere, susţinută fiind atât de turismul de business, cât şi de cel de leisure. K+K Elisabeta are o poziţie privilegiată, în inima Bucureştiului, iar sub brandul Peakture suntem convinşi că va reuşi să îşi consolideze şi să îşi extindă baza de clienţi. Mulţumim celor de la InterGlobe pentru încredere şi tuturor părţilor implicate pentru angajamentul de a finaliza tranzacţia în termenii agreaţi iniţial”, spune Cristi Moga, Head of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajaţi în peste 60 de ţări şi venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.