Proprietarul clubului recomandă numirea lui Gianluca Ferrero în funcţia de preşedinte

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-11-2022

Actualizat: 29-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gianluca Ferrero, om de afaceri în vârstă de 59 de ani, a fost recomandat pentru funcţia de preşedinte al clubului Juventus Torino, a anunţat, marţi, acţionarul principal al grupării, potrivit AFP, potrivit news.ro.

“Exor (n.r. – holdingul care controlează clubul) anunţă că îl va recomenda pe Gianluca Ferrero pentru postul de preşedinte al clubului Juventus”, a precizat societatea deţinută de familia Agnelli.

Anunţul Exor vine la mai puţin de 24 de ore după demisia în bloc a Consiliului de Administraţie al Juventus.

Exor, care deţine 63,8 la sută din capitalul Juventus, a precizat că Ferrero are o experienţă vastă şi competenţele tehnice necesare pentru a conduce clubul de fotbal.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri