Propunerea lui Varujan Vosganian, în plină epidemie: 2020 să fie anul investiţiilor în infrastructură

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-03-2020

Actualizat: 22-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: rnews.ro

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, propune ca 2020 să fie anul investiţiilor în infrastructură, argumentând că România nu trebuie să-şi încetinească creşterea economică, anunță AGERPRES.

"Chiar şi în aceste condiţii dificile, generate de pandemia de coronavirus, România nu trebuie să-şi încetinească creşterea economica. Dacă aş fi pentru cinci minute prim-ministru, aş proclama anul 2020 anul investiţiilor în infrastructura. Activitatea din construcţii, mai ales în ce priveşte investiţiile publice, prezintă în contextul epidemiei, câteva avantaje: angajaţii nu stau prea aproape unii de alţii, nu intra în contact cu clienţii, nu există pieţe de desfacere pe care frontierele sau izolarea să le restrângă şi este o bună cale de a absorbi forţa de muncă reîntoarsă din strainătate", a scris Vosganian sâmbătă pe Facebook.

Vezi și: SONDAJ CURS - Cât de ÎNGRIJORAȚI sunt românii de evoluția epidemiei de CORONAVIRUS. Ce spun despre intervenția autorităților și cât de pregătiți sunt

Potrivit deputatului ALDE, derogarea de la limitarea deficitului bugetar, pe care a anunţat-o preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyden, "creează o oportunitate pe care nu trebuie s-o ratăm în ce priveşte finanţarea investiţiilor din infrastructură".

"Să facem astfel încât anul 2020 să nu rămână în amintire doar ca anul epidemiei, ci şi ca cel al lansării unor proiecte ambiţioase de infrastructură, cu atât mai mult cu cât există resurse pentru a le finanţa", a adăugat Vosganian.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri