DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Protecţia consumatorului avertizează: Reducerile din magazine sunt de multe ori false!

sale
Aceştia au aplicat amenzi de un milion şi jumătate de lei. Hipermarketurile abundă de oferte care iau ochii, dar golesc şi buzunarele. Rafturile sunt bine semnalizate cu afişe colorate, scrise cu litere mari, iar entuziasmul aşa-ziselor reduceri îi face pe români să cumpere mai mult. Chiar dacă nu fac neapărat o afacere. De multe ori, produsele ieftinite mai au puţin până expiră. Iar parte din ele ajunge în cele din urmă la gunoi. În plus, comercianţii le vând chipurile la reducere dar fără să afişeze preţul iniţial. Inspectorii îi sfătuiesc pe consumatori să verifice în amănunt produsele la promoţie înainte de a le pune în coş. În urma controalelor, s-au descoperit abateri privind produsele la promoţie la trei sferturi dintre comercianţii controlaţi. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au dat amenzi de aproape un milion şi jumătate de lei. Antena3.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.