Protecția datelor cu caracter personal în România: Dreptul de a fi uitat

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 24-05-2024

Actualizat: 24-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Datele cu caracter personal în România constau în orice informații care contribuie la individualizarea unei persoane și care permit identificarea acesteia. Având în vedere evoluția constantă a societății moderne și a tehnologiei, a fost necesară implementarea unor reguli stricte în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal. Prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementată de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), fiind instrumentul care asigură protecția drepturilor și libertăților cetățenilor Uniunii Europene în acest domeniu.

 

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) face referire la dreptul de a fi uitat, fiind dreptul unei persoane de a-i fi șterse datele cu caracter personal, astfel încât acestea să nu mai fie prelucrate. Ștergerea datelor cu caracter personal poate apărea în cazul în care acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile în care sunt prelucrate, în cazul în care nu mai există un acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal sau în ipoteza în care apar abateri de la Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). De asemenea, pot exista situații în care un copil să își ofere consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, iar ulterior, când devine major, să realizeze eventualele implicații ale prelucrării datelor sale și să își retragă consimțământul, explică Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.


Tipuri de date cu caracter personal

 

Așa cum am menționat anterior, datele cu caracter personal au rolul de a identifica o persoană. Cu titlu de exemplu, se consideră a fi date cu caracter personal numele și prenumele persoanei, CNP, adresa, informațiile și datele deținute de diferite instituții, precum instituțiile medicale, etc. Acestea fac parte din categoria generală de date cu caracter personal. Potrivit Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), este reglementată și o categorie specială, denumită și categoria de „date sensibile”, care include originea etnică, rasială, orientarea sexuală etc.

Un avocat GDPR din România vă poate oferi consultanță și asistență juridică de cea mai înaltă calitate, astfel încât drepturile și libertățile referitoare la protecția datelor cu caracter personal să fie respectate, în special în ceea ce privește dreptul de a fi uitat (dreptul de ștergere a datelor cu caracter personal).


Când nu poate fi exercitat dreptul de a fi uitat?

 

Regulamentul GDPR prevede o serie de situații în care dreptul de a fi uitat nu se aplică: pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare, pentru respectarea unei obligații legale, din motive de interes public în domeniul sănătății publice, în scopuri de cercetare științifică sau pentru constatarea, exercitarea și apărarea unui drept în instanță.

Astfel, dreptul de a fi uitat este esențial în societatea contemporană, întrucât domeniul protecției datelor cu caracter personal și al tehnologiei este într-o continuă dezvoltare, fapt ce implică o nevoie mai mare de asigurare a unui cadru legislativ care să ocrotească interesele cetățenilor.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2023, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2023. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singură societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri