Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protecția jurnaliștilor în UE: PE susține norme pentru a opri procesele abuzive

nonguvernamental.org
news stiri presa jurnalism jurnalisti

Parlamentul dorește să întărească protecția jurnaliștilor și a activiștilor din UE împotriva proceselor nefondate și abuzive care vizează reducerea lor la tăcere.

Conform proiectului de lege aprobat marți în plen, jurnaliștii, organizațiile media, apărătorii drepturilor omului, activiștii, cercetătorii și artiștii vor fi protejați în UE de acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice (SLAPP), al căror scop este intimidarea și sancționarea lor. Cu 498 voturi pentru, 33 împotrivă și 105 abțineri, eurodeputații și-au adoptat poziția de negociere cu privire la noile norme pentru a-i proteja pe cei care se ocupă de chestiuni de interes public, cum ar fi drepturile fundamentale, activitățile funcționarilor publici sau acuzațiile de corupție.

Garanții în materie de aplicare și protecție transfrontalieră

Noile norme trebuie aplicate în cazurile transfrontaliere în care pârâtul, reclamantul și instanța nu își au sediul în aceeași țară sau când actul de participare publică (fie că este vorba despre un articol de presă, o postare pe platformele de comunicare socială, un material video, un document de cercetare sau o operă de artă) prezintă relevanță pentru mai multe state membre și poate fi accesat electronic.

Proiectul de directivă prevede garanții pentru victimele SLAPP, inclusiv posibilitatea de a solicita respingerea anticipată a procesului, situație în care reclamantul va avea sarcina să demonstreze legitimitatea cazului său în faţa instanţei. În acest caz, reclamantul va trebui, de asemenea, să acopere toate costurile procedurilor, inclusiv reprezentarea juridică a pârâtului, și să plătească penalități, în timp ce victima SLAPP va putea solicita despăgubiri, inclusiv pentru prejudicii psihologice sau reputaționale. Pentru a limita practica de a alege instanța care prezintă cea mai mare probabilitate de a simpatiza cu reclamantul, cauzele de defăimare vor fi admisibile numai în instanța națională a pârâtului. Statele membre nu ar trebui să recunoască hotărârile SLAPP ale țărilor terțe împotriva persoanelor fizice și a companiilor care își au reședința pe teritoriul lor. De asemenea, vor trebui să permită ca persoanele vizate să fie despăgubite în instanța națională.

Asistență și formare la nivel național

Eurodeputații doresc ca statele membre ale UE să înființeze ghișee unice unde victimele SLAPP să poată solicita informații și consiliere. Ei solicită autorităților naționale să ofere asistență financiară, juridică și psihologică celor vizați de SLAPP. Țările UE vor trebui să se asigure că practicienii din domeniul dreptului beneficiază de o formare adecvată pentru a trata cazurile SLAPP și că asociațiile lor profesionale adoptă norme care îi descurajează pe membri să se ocupe de procese abuzive. Deputații solicită, de asemenea, statelor membre să colecteze date relevante, în special cu privire la hotărârile judecătorești, și solicită Comisiei să înființeze un registru al UE privind SLAPP.

Citat

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: „Jurnalismul cere curaj – dar jurnaliștii nu ar trebui să fie nevoiți să fie curajoși. Parlamentul European îi va proteja întotdeauna pe cei care caută adevărul și va susține dreptul nostru democratic de a ști. Când procesele frivole amenință vieți și mijloace de subzistență, abuzând de sistemele noastre de justiție, ar trebui să luăm măsuri legislative. Proiectul de lege de astăzi, susținut cu fermitate în plen, înseamnă exact acest lucru.”

În urma votului în plen, raportorul Tiemo Wölken (S&D, Germania) a declarat: „Procesele abuzive descurajează vocile critice să aducă la lumină probleme de interes public. Jurnaliștii și activiștii reprezintă piatra de temelie a democrațiilor noastre și ar trebui să poată lucra fără a fi intimidați. Prin această directivă, ne propunem să ne asigurăm că aceștia sunt protejați în întreaga UE, că victimele primesc sprijin financiar și psihologic și că există o definiție mai largă a cazurilor transfrontaliere. Curțile noastre nu pot fi terenuri de joacă pentru cei bogați și puternici.”

Următorii pași

Conferința de presă cu președinta PE, Roberta Metsola, și raportorul Tiemo Wölken va avea loc miercuri la ora locală 10.00 (11.00 ora României). Discuțiile dintre Parlamentul European și statele membre asupra formei finale a legislației vor începe mai târziu în cursul zilei de miercuri. Miniștrii UE au convenit luna trecută asupra poziției lor de negociere.

Context

Parlamentul a pledat de mult timp pentru consolidarea libertății mass-mediei și, având în vedere numărul tot mai mare de SLAPP, a adoptat mai multe rezoluții prin care denunță atacurile împotriva jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului și solicită o mai bună protecție a acestora. Potrivit Coaliției împotriva SLAPP din Europa (CASE), nivelul maxim al numărului de SLAPP în Europa a fost atins în 2020, cu 114 cazuri.

Prin abordarea acestei legislații, eurodeputații răspund propunerilor cetățenilor făcute în cadrul Conferinței privind viitorul Europei (propunerile 23(5), 24(8), 27(1), 27(2)) privind combaterea dezinformării și propagandei, crearea unei politici mai eficiente față de regimurile autocratice și hibride și dezvoltarea de parteneriate cu organizațiile societății civile, introducerea de acte legislative privind amenințările la adresa independenței mass-media și punerea în aplicare strictă a regulilor UE privind concurența în sectorul media.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.