VIDEO Protest anti-certificat la Suceava: 'Nu cedăm, nu ne vaccinăm', 'Guvernele ucid, mai mult decât COVID', 'Vrem libertate, nu certificate'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-11-2021

Actualizat: 14-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Peste 1.000 de oameni au protestat, duminică, în centrul municipiului Suceava, cerând retragerea proiectului vaccinării din Parlament, renunţarea la purtarea măştii şi revenirea tuturor elevilor la şcoală.

Participanţii la protest au scandat printre alţii "Nu cedăm, nu ne vaccinăm", "Cinste moldovenilor", "Afară, afară, cu viruşii din ţară” şi "Guvernele ucid, mai mult decât COVID".

Protestul a fost organizat de Grupul Civic Suceava Educată şi de Asociaţia Bucovina Profundă.

Cei care au luat cuvântul au declarat că nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde şi au anunţat că pe 1 decembrie va fi organizat un amplu protest la Bucureşti. Unul dintre vorbitori i-a îndemnat pe participanţii la acţiune să nu le fie ruşine să recunoască faptul că sunt naţionalişti şi să formeze comitete locale în localităţi pentru a picheta sediile PNL şi PSD.

Manifestanţii au cerut totodată ridicarea tuturor restricţiilor şi a stării de alertă, abrogarea legii carantinei şi renunţarea la politicile sanitare bazate pe obligativităţi.

La finalul protestului, participanţii au agitat drapele naţionale, iar din boxe au răsunat cântece cu mesaje patriotice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri