Protest după o decizie a autorităţilor de retragere subită a acreditărilor pentru 32 de jurnalişti la summitul G20

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 12-07-2017

Actualizat: 12-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Reprezentanţii jurnaliştilor din Germania au protestat miercuri după o decizie a guvernului de a retrage subit, ''din motive de securitate'', acreditările pentru 32 de jurnalişti la recentul summit al G20 de la Hamburg, relatează AFP. Principalul sindicat al media (DJV) a anunţat că a sesizat serviciul parlamentului german însărcinat cu protecţia datelor private şi libertatea presei, şi cere explicaţii în legătură cu acest demers pe care îl consideră ''scandalos şi ilegal''. Un alt sindicat al jurnaliştilor, DJU, a ameninţat la rândul său cu ''o acţiune în justiţie'' pentru a se face lumină în acest caz.

Serviciul de presă al guvernului german a retras în total, în plină desfăşurare a summitului liderilor G20 de la Hamburg, vineri şi sâmbătă, 32 de acreditări pentru jurnalişti, invocând ''motive de securitate'', fără să ofere alte detalii. Nouă jurnalişti au fost privaţi în mod concret de accesul la summit, iar ceilalţi nu au venit în cele din urmă la G20. ''Jurnaliştii au fost informaţi vineri după-amiază la Hamburg că acreditările lor nu mai sunt dintr-odată valabile şi că nu mai au acces în zonele securizate (...) Ei au fost luaţi într-atât de mult prin surprindere, încât n-au mai putut să-şi recupereze rucsacurile care se aflau în interiorul centrului de presă'', a relatat miercuri cotidianul Süddeutsche Zeitung, conform Agerpres.

Ziarul evocă un punct comun al lor, şi anume că, în trecut, ei şi-au desfăşurat activitatea în zone kurde din Turcia. Dintre ei, majoritatea sunt fotografi care colaborează cu media germane, îndeosebi pentru site-ul revistei Der Spiegel. Presa şi opoziţia se întreabă dacă nu cumva este vorba de o intervenţie a serviciilor de securitate străine, îndeosebi turce, deoarece Turcia face parte din G20. ''Vreau ca guvernul german să ne spună dacă procesul de admitere a jurnaliştilor a făcut obiectul vreunei forme de cooperare cu Turcia sau Rusia'', a declarat deputatul ecologist Cem Ozdemir. ''Înţeleg că aceasta ridică semne de întrebare'', a recunoscut purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel şi director al serviciului de presă al guvernului, Steffen Seibert. Dar el a negat orice intervenţie străină. ''Pentru procesul de acreditare, nu a avut vreun rol nici o autoritate străină'', a dat asigurări Seibert, adăugând că lista a fost întocmită pe baza informaţiilor serviciilor de securitate germane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri