Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele destinate transportului public de persoane din municipiul Galaţi nu au ieşit pe traseu, vineri dimineaţă, angajaţii societăţii locale de transport în comun, SC Transurb SA, oprind spontan lucrul, în semn de protest faţă de deciziile recente ale conducerii unităţii care le afectează veniturile, scrie AGERPRES.
Salariaţii care au venit la baza auto a SC Transurb discută cu directorul societăţii şi cu reprezentanţi ai Primăriei municipiului Galaţi.
Luni, zeci de salariaţi de la SC Transurb au oprit lucrul, timp de mai bine de o oră, protestând faţă de decizia directoratului de a plăti la interval de 90 de zile orele suplimentare lucrate de salariaţi şi de a renunţa la programul de weekend pentru controlori, dispeceri şi cei care lucrează la monitorizarea traficului, decizie care reduce veniturile angajaţilor cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei.
Protestul nu a inclus şi cursele-convenţie care transportă angajaţii marilor companii la locul de muncă.
Protest spontan - transportul public din Galați, paralizat: care sunt nemulțumirile angajaților Transurb
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

214
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
214

7
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
7

13
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
13

1.626
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.626

1.665
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
1.665

9
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
9

22
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
22

1.409
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.409

450
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
450

12
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
12

16
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
16

50
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
50

1.634
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.634
















Comentează