Protestatarii din Iran riscă pedeapsa cu moartea, anunță autoritățile de la Teheran

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 10-01-2026 16:27

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Mohammad Movahedi Azad, procurorul general din Iran, a anunțat că protestatarii riscă pedeapsa cu moarte sub acuzația de „dușmani ai lui Dumnezeu”, informează Sky News.

Procurorul general iranian a declarat că acuzațiile de „dușmani ai lui Dumnezeu” (mohareb), care se pedepsesc cu moarte, se vor aplica tuturor „protestatarilor și teroriștilor”. Oficialul a spus că aceasta acuzație îi va viza și pe complicii acestora în distrugerea de proprietăți și subminarea securității.

Acesta a cerut ca în cadrul proceselor, procurorii să nu dispună de „clemență, compasiune sau indulgență”, scrie mediafax.ro.

Protestele din Iran au izbucnit la sfârșitul lunii decembrie, inițial ca reacție la prăbușirea monedei naționale și la creșterea costului vieții, dar s-au extins rapid în întreaga țară, reflectând nemulțumiri economice și critici mai largi la adresa regimului clerical.

ONG-ul Activiștii pentru Drepturile Omului din Iran a anunțat că numărul victimelor a ajuns la 65, dar și că peste 2.000 de persoane au fost arestate.

Despre protestele din Iran, președintele Donald Trump a amenințat regimul de la Teheran cu privire la reprimarea protestelor, declarând: „Mai bine nu începeți să trageți, pentru că vom începe și noi să tragem”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri