Germania a condamnat joi ''acţiunile disproporţionate ale forţelor de securitate'' în cursul protestelor care au avut loc în Iran în ultimele zile şi care s-ar fi soldat cu zeci de morţi, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Solicităm forţelor de securitate iraniene să facă dovadă de cea mai mare reţinere", a declarat, potrivit unui comunicat, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, aşteptând ca "liderii iranieni să ridice complet restricţiile impuse la accesul pe internet".
"Suntem îngroziţi de informaţiile referitoare la peste 100 de morţi şi condamnăm acţiunile disproporţionate ale forţelor de securitate iraniene", a adăugat purtătoarea de cuvânt.
''Dreptul de a manifesta paşnic trebuie respectat'', a spus ea. "Poporul iranian trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima nemulţumirea faţă de evoluţiile politice şi economice şi de a-şi exprima opiniile în mod liber şi paşnic", a concluzionat purtătoarea de cuvânt.
Gardienii Revoluţiei au salutat joi ''acţiunea rapidă'' a forţelor armate împotriva ''protestatarilor'' în Iran', unde accesul la internet rămâne în mare parte întrerupt în pofida revenirii la un calm aparent după mişcarea de protest din aproximativ 100 de oraşe.
Tulburările, în cursul cărora benzinăriile, comisariatele, moscheile şi clădirile publice au fost incendiate sau atacate, au început după anunţarea unei reforme a schemei de subvenţionare a benzinei de care urma să beneficieze gospodăriile cele mai nevoiaşe, dar care este însoţită de o creştere foarte mare a preţului benzinei la pompă.
Proteste în Iran - Germania condamnă acţiunile disproporţionate ale forţelor de securitate
Articole Similare

31
ANALIZĂ - SUA au cheltuit 780 de milioane de dolari în prima zi a războiului din Iran
31

2.608
Arabia Saudită a fost atacată masiv cu drone de Iran, iar Prințul Moștenitor a „explodat” și reacționează dur: promisiune pentru țările din regiune
2.608

1.257
VIDEO Protest la Complexul Energetic Oltenia: 1.500 de oameni vor fi dați afară - Poliția a intervenit de urgență la fața locului
1.257

27
Cine este Mojtaba Khamenei: Noul Lider Suprem al Iranului, Legăturile cu Garda Revoluționară și Sancțiunile Internaționale
27

12.865
Iranul a atacat cu o rachetă balistică Turcia, țară din NATO: amenințări lansate de Ankara
12.865

36
Bază aeriana americană din Irak, lovită de o dronă - Nu au fost raportate pagube în urma acestui atac
36

3.081
Navă iraniană lovită în largul coastei Sri Lanka: peste 100 de persoane dispărute / SUA și Israelul ar fi lansat atacul
3.081

138
Război în Orientul Mijlociu - Italia ia în calcul repornirea termocentralelor pe cărbune
138

4.921
VIDEO Bază subterană secretă iraniană, distrusă de Israel: iranienii încercau să dezvolte din nou arme nucelare / Teheranul nu a comentat
4.921

110
Discuții între Peter Szijarto ți Vladimir Putin - Kremlinul denunță ”șantajul energetic” al Ucrainei
110

166
Şeful AIEA: Deşi nu există dovezi că Iranul construieşte o bombă nucleară, stocul său mare de uraniu îmbogăţit şi faptul că Teheranul a refuzat accesul complet al inspectorilor reprezintă motive serioase de îngrijorare
166

3.820
Ultimele sondaje îi dau emoții lui Viktor Orban - Se prefigurează o schimbare de regim la Budapesta
3.820

165
Pedro Sanchez îl contrează pe Trump: spunem nu la încălcarea dreptului internațional
165

















Comentează