Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proteste în justiție - Tribunalul Maramureș și Judecătoria Iaşi își suspendă activitatea o oră pe zi

tribunal-1

Tribunalul Maramureș și Judecătoria Iaşi au decis, luni, să își suspende activitatea, începând de marți, timp de o oră pe zi, în semn de protest față de modificările aduse legilor justiției. Protestul la Tribunalul Maramureș durează patru zile, iar la Judecătoria Iaşi două săptămâni.

Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureș a decis suspendarea şedinţelor de judecată programate, timp de o oră, începând de marți până vineri, măsura vizând toate cauzele aflate pe rolul acestei instanţe.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Tribunalul Maramureș, ședința Adunării Generale a judecătorilor a fost convocată în scopul dezbaterii posibilităţii adoptării unor eventuale forme de protest ținând cont de modificările legislative din justiţie.

„Cu unanimitate de voturi s-a decis ca măsuri de protest, pentru intervalul 26 februarie -1 martie, purtarea unei banderole albe în timpul exercitării activităţii judiciare, respectiv suspendarea şedinţelor de judecată programate, timp de o oră. Măsura suspendării se aplică între orele 10 -11 şi vizează toate cauzele aflate pe rolul acestei instanţe”, se arată în comunicat.

De asemenea, Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Maramureș îşi însuşeşte declaraţia de principii formulată de Forumul Judecătorilor din România, comunicată adunărilor generale ale instanţelor şi parchetelor din ţară, şi mandatează organizaţia să o reprezinte în discuţiile cu autorităţile.

„Adunarea generală solicită factorilor de decizie, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei, luarea măsurilor necesare finanţării sistemului şi adoptarea politicilor vizând remedierea deficienţelor la nivelul resurselor umane”, se mai arată în comunicatul Tribunalului Maramureș.

Și Adunarea Generală a Judecătorilor din Judecătoria Iaşi a stabilit, luni, suspendarea zilnică, începând de marți, timp de două săptămâni, a activităţii judecătorilor, în intervalul orar 8.30 - 9.30.

„Judecătorii prezenţi, în majoritate, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificările intempestive aduse legilor justiţiei aduse prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a corpului de magistraţi. Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Iaşi se solidarizează cu acţiunile de protest declanşate în ţară de colegii magistraţi şi în consecinţă au hotărât cu majoritate covârşitoare de voturi adoptarea următoarelor forme cumulative de protest, începând cu data de 26.02.2019, pentru o perioadă de două săptămâni: suspendarea zilnică a activităţii judecătorilor în intervalul orar 8.30-9.30 și purtarea unei banderole albe pe parcursul şedinţelor de judecată”, se arată într-un comunicat transmis, luni, MEDIAFAX, de către Judecătoria Iaşi.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor anunță, la rândul său, că luni a avut loc a doua Adunare Generală, fiind votată măsura purtării banderolei albe în intervalul 26 februarie - 1 martie, în semn de protest față de modificările aduse legilor justiției.

Activitatea mai multor parchete din oraşe precum Pitești, Constanța și Timişoara a fost deja suspendată de luni, pentru câteva zile, în semn de protest față de modificările aduse legilor justiției, fără ca magistrații că fie consultați.

Magistraţii din Capitală, dar şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

Duminică seară, în Capitală și în majoritatea marilor orașe din țară, precum Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași sau Arad, au avut loc proteste față de modificările aduse legilor justiției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.