PROTESTE s-au încheiat cu o bătaie de stradă în Piața Victoriei / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-02-2017

Actualizat: 02-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 23:20 Protestele s-au încheiat cu lupte de stradă între huliganii de la echipele de fotbal și jandami. Protestatarii pașnici au plecat acasă.

UPDATE 22:00 În Piața Victoriei sunt peste 140.000 de oameni. În toată țara, peste 300.000 de români au ales să iasă pe stradă, în peste 50 de orașe.

UPDATE 21:30 Aproximativ 500 de persoane au protestat în centrul Zalăului şi au mărşăluit prin oraş.

Aproape 3.000 de oameni au protestat la Oradea.

Peste 700 de oameni au mărşăluit pe principalele bulevarde din Deva.

Protest în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe.

Câteva mii de manifestanţi au pornit în marş spre cartierele din nordul Timişoarei.

Aproape 19.000 de oameni participă la protest.

Aproximativ 1.500 de persoane protestează în centrul Târgoviştei.

Numărul protestatarilor a depăşit 6.000 şi creşte de la o oră la alta.

Peste 5000 de manifestanţi protestează în faţa filialei judeţene a PSD Constanța.

Mii de protestatari în faţa PSD Prahova; traficul în centrul Ploieştiului este blocat.

Numărul protestatarilor de la Piteşti a ajuns la aproximativ 2.000.

Peste 500 de reşiţeni au protestat pe străzile municipiului.

Aproape 400 de oameni au protestat la Deva împotriva modificării Codurilor penale.

UPDATE 20:50 În acest moment, România e țara care are cele mai multe live-uri pe Facebook.

UPDATE 20:40 Proteste sunt și în străinătate, în Anglia, Spania, Franța, Anglia, în orașele cu mulți români.

UPDATE 20:30 Peste 120.000 de oameni sunt în Piața Victoriei.

UPDATE 20:20 Circa 500 de protestatari pe străzile oraşului Tulcea.

Circa 15.000 de manifestanţi protestează în Piaţa Victoriei din Timișoara.

Peste 20.000 de persoane la protestul din centrul Clujului.

Câteva mii de persoane protestează în centrul Craiovei.

Protestatarii au blocat parţial circulaţia pe Bulevardul Republicii din Ploieşti.

 

UPDATE 20:10 Aproape 100.000 de oameni protestează în București.

UPDATE Importante forţe de ordine ale Jandarmeriei sunt prezente la protestul din Piaţa Victoriei, la Guvern, şi au instalat garduri în faţa sediului Executivului, asigurând o zonă tampon între manifestanţi şi gard.

Reprezentanţi ai Jandarmeriei au precizat, pentru AGERPRES, că a fost mărit efectivul forţelor de ordine în zona protestului.

Manifestaţia se desfăşoară paşnic.

Oamenii au venit cu pancarte pe care scrie: "Guvern Penal, pericol social", "Fără amnistie, e epidemie, e ciuma roşie", "Guvern asasin al democraţiei", "Mafia e în Guvern", "Iubirea de ţară, în stradă se măsoară".

Câţiva bat la tobe, fluieră, se flutură steaguri tricolore. Se strigă: "Abrogaţi şi plecaţi!", "Demisia!", "Hoţii, hoţii!".

UPDATE 19:40 Peste 1.000 de persoane au protestat la Piatra Neamţ; a participat şi primarul Dragoş Chitic.

Circa 60 de persoane au protestat la Slatina.

Peste 2.200 de protestari au pornit în marş către sediul PSD din Constanța.

Numărul protestatarilor a ajuns la peste 3000 în Brașov; prefectul a vorbit cu coordonatorul protestului.

Peste 7.000 de participanţi la marşul de protest din Sibiu.

Peste 2.000 de persoane au protestat în centrul municipiului Baia Mare.

Aproximativ 50 de persoane au cerut alegeri anticipate în centrul municipiului Alexandria.

Peste 10.000 de persoane la protestul împotriva Guvernului din Cluj-Napoca.

UPDATE 19:30 Piața Victoriei este arhi-plină. Sunt peste 50.000 de protestatari.

UPDATE 19:25   Câteva mii de persoane la protestul antiguvernamental; acestea se îndreaptă spre sediul PSD din Sibiu.

Numărul protestatarilor din Ploieşti a ajuns la aproximativ 1.500.

Aproximativ 2.000 de persoane la protestul împotriva Guvernului în Zalău.

UPDATE 19:20 Peste 1.000 de persoane au blocat strada din faţa Prefecturii Galați şi au ocupat treptele instituţiei.

Aproape 200 de persoane protestează la Piteşti.

Peste 6.000 de manifestanţi în Piaţa Victoriei din Timișoara.

Aproximativ 300 de protestatari, la un miting şi un marş prin municipiul București.

Circa 800 de persoane protestează în centrul oraşului Satu Mare.

Peste 500 de protestatari orădeni au cerut retragerea ordonanţei de modificare a CP, demisia guvernului şi alegeri anticipate în Oradea.

Circa 500 de persoane protestează în centrul Zalăului.

Peste 2.000 de persoane protestează în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Numărul protestatarilor a crescut la aproximativ 500 persoane în Bistrița-Năsăud.

UPDATE 19:12 Smiley anunță că merge la proteste. ”ACASA este locul meu si al nostru. Aici plangem, radem si visam, aici ar trebui sa avem incredere ca ne poate fi cel mai bine, ca nu e loc pentru abuzuri si sfidari.

Acasa am crescut si am fost educat sa nu mint si sa nu fur. Sa nu fiu agresiv si sa respect. Vecinii mei erau la fel, ca majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut apoi. Romani bine-crescuti.

Oameni corecti, optimisti si implicati. Noi suntem România!”, e mesajul vedetei.

UPDATE 19:10 “Iubim România! Am spus-o și în unele dintre cântecele noastre. Uneori România are nevoie de noi! Acum e un astfel de moment. Suntem aici Din toată inima pentru România!”, este mesajul trupei Voltaj de pe Facebook. Mircea Cărtărescu a anunțat că va fi și el prezent la proteste.

 

 

UPDATE 19:00 15.000 de oameni sunt în Piața Victoriei. Harghita: Peste 100 de persoane, români şi maghiari, au protestat la Miercurea Ciuc.Câteva zeci de persoane protestează în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu.

UPDATE 18:40 La Suceava, aproximativ 200 de persoane protestează în municipiul reşedinţă; manifestaţia nu este autorizată.

Trei sute de persoane protestează în Piaţa Independenţei din Brăila.

Aproximativ 1000 de persoane protestează la Târgu Mureş împotriva OUG privind Codurile penale.

Peste 4.000 de protestatari în Piaţa Unirii din Iași.

Circa 300 de persoane protestează în Piaţa "Mihai Viteazul" din Craiova.

Sute de protestatari în marş spre sediul PSD din Ploieşti.

Peste 300 persoane protestează în faţa Prefecturii din Galați.

UPDATE 18:10 Și la Craiova, unul dintre fiefurile PSD, oamenii s-au strâns la un protest.

UPDATE 18:00 Aproximativ 5.000 de protestatari sunt adunați în fața guvernului.

UPDATE 17:40 Protestatarii au început să se strângă în toate marile orașe ale României: Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Oradea, Galați, dar și în alte reședințe de județ.

UPDATE 17:30 Aproximativ 2.000 de oameni sunt în Piața Victoriei, iar numărul lor crește. Și la Iași s-au adunat aproximativ 200 de oameni.

Aproximativ 300 de oameni protestează, la această oră, 16.30, în fața sediului guvernului din Piața Victoriei. E vorba despre un protest ce a început azi-dimineață. Efective impresionante de forțe de oridne vor fi masate în zonă pentru că se așteaptă ca după ora 18.00 numărul protestatarilor să ajungă la câteva zeci de mii.

știre în curs de actualizare

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri