Premierul thailandez Prayut Chan-o-cha le-a cerut joi forţelor de ordine să acţioneze cu fermitate pentru a reprima mişcarea pro-democraţie, în timp ce ONG-uri au denunţat utilizarea de tunuri cu apă şi gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, informează AFP potrivit Agerpres.
Prayut, care a ajuns la putere după o lovitură de stat în 2014 şi a cărui demisie este cerută de protestatari, i-a avertizat pe aceştia din urmă că legea va fi aplicată cu toată rigoarea.
"Situaţia încă nu s-a rezolvat cu bine şi riscă să devină şi mai conflictuală, ducând la mai multă violenţă", a declarat el într-un comunicat. "Aceasta poate cauza prejudicii naţiunii şi celei mai iubite instituţii", a adăugat el, evocând monarhia.
Confruntările care au avut loc marţi în faţa parlamentului între manifestanţi, forţele de ordine şi ultraregalişti au dus la o escaladare a violenţei, cu şase manifestanţi răniţi cu focuri de armă.
Miercuri, 20.000 de manifestanţi au manifestat din nou în centrul Bangkokului.
Prayut a adăugat că instanţele guvernamentale şi cele însărcinate cu securitatea ar trebui să aplice toate aspectele legii.
Aceasta ar putea însemna un număr mai mare de inculpări în conformitate cu legislaţia foarte strictă în vigoare în Thailanda. Aceasta prevede că orice critică la adresa monarhiei şi familiei sale, inclusiv comentariile de pe reţelele sociale, pot fi considerate crimă de lezmajestate, pasibilă de numeroşi ani de închisoare.
ONG-ul Human Rights Watch (HRW) a calificat metodele poliţiei thailandeze drept "excesive" şi le-a cerut autorităţilor să dea curs unui apel la reţinere din partea ONU.
Directorul HRW pentru Asia, Brad Adams, a îndemnat la o anchetă imparţială asupra violenţelor de marţi.
Potrivit unor avocaţi thailandezi pentru drepturile omului, 175 de manifestanţi au fost inculpaţi din luna iulie până în prezent pentru nesupunere sau delicte ce ţin de adunările publice.
Proteste în Thailanda - Premierul cere intervenția fermă a poliției
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

0
Fostul consilier al lui Trump pe probleme legate de Iran trage semnalul de alarmă: "Problema este că președintele nu va găsi nicio cale de ieșire"
0

241
Iulia Motoc, rol-cheie în ancheta pentru crimele împotriva umanități din Belarus: moment crucial la Haga
241

29
VIDEO Zeci de mii de persoane au protestat la Londra împotriva ascensiunii extremei drepte
29

1.297
Scandal în IDF: Un ofițer de rang înalt suspectat că a pariat pe datele atacurilor asupra Iranului
1.297

132
Bărbat imobilizat de polițiști în timp ce încerca să detoneze o bombă în sediul unei bănci din Paris
132

4.336
Umbra războiului total: Teheranul transmite un avertisment dur țărilor vecine
4.336

4.030
FOTO Rusia are un nou as în mânecă: Cum arată arma revoluționară care ar putea schimba ofensiva
4.030

2.701
VIDEO Tensiuni grave în Siria: Orașul creștin Suqaylabiyah a fost atacat de islamiști: magazine vandalizate și statuia Fecioarei Maria profanată
2.701

2.636
J.D Vance spune că e obsedat de OZN-uri: Extratereștrii sunt demoni! Elon Musk glumește că e extraterestru!
2.636

5.673
Războiul din Iran se va termina probabil într-un singur fel. Igorați amenințările bombastice
5.673

1.296
Trump amplifică tensiunile cu Havana: „Cuba este următoarea”
1.296

73
O sursă militară a anunţat că trei jurnalişti libanezi au fost ucişi într-o lovitură israeliană asupra vehiculului lor
73

3.594
Tensiuni SUA–UE la reuniunea G7: Kallas îl provoacă pe Rubio în dosarul războiului din Ucraina: Când vă veţi pierde răbdarea?
3.594
















Comentează