Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PROTESTE la Budapesta în sprijinul universității lui George Soros/ VIDEO

twitter.com
CEU Budapesta proteste

Mai multe mii de persoane au manifestat duminică la Budapesta în sprijinul Universităţii Central-Europene (CEU), finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros, împotriva căreia guvernul lui Viktor Orban a lansat o ofensivă, transmite AFP preluat de agerpres.

Vezi şi: Cum l-a 'lucrat' SIE pe Traian Băsescu. Detalii neştiute (presă)

Vezi și: Cristoiu, dezvăluiri EXPLOZIVE: Fost ministru, executat politic. Denunțatorul, șantajat de DNA

Alături de studenţi şi de personal al universităţii, manifestanţi de toate vârstele îmbrăcaţi în albastru (culoarea CEU) au participat la marş, care a reunit mai mult de 20.000 de persoane, potrivit unui fotograf AFP, şi până la 35.000, conform organizatorilor şi media ungare independente. 

Acestea din urmă au afirmat că este vorba de cea mai importantă manifestaţie după cea organizată contra unui proiect de taxare a internetului în octombrie 2014, la care au luat parte între 30.000 şi 40.000 de oameni. Guvernul a bătut atunci în retragere. 

Plecaţi de la castelul Buda, manifestanţii au parcurs mai mulţi kilometri până la Parlament.


După modelul afişului anti-UE "Să oprim Bruxelles-ul !" al prim-ministrului Viktor Orban, pe bannerele manifestanţilor scria "Să oprim Moscova !" sau "Să-l oprim pe Orban !" 

"Eu nu am copii, dar viteza şi modul prin care guvernul a adoptat această lege m-au speriat cu adevărat. Dacă guvernul poate face asta unei universităţi, poate face ce doreşte oricui", a declarat pentru AFP Gabor Kis, un bucătar de 45 de ani. 

Ungaria a adoptat marţi o lege controversată susceptibilă să conducă la închiderea CEU, instituţie anglofonă creată în 1991 la Budapesta de miliardarul american George Soros. 

Scopul manifestaţiei a fost de a cere preşedintelui ungar Janos Ader să nu semneze legea. Acesta are termen până luni la miezul nopţii să semneze documentul sau să-l transmită Consiliului Constituţional, dacă apreciază necesar. 

Actul normativ a fost adoptat printr-o procedură accelerată şi a primit 128 de voturi pentru şi 38 împotrivă. 

Legea prevede în special nerecunoaşterea diplomelor emise de instituţii de învăţământ străine care nu au corespondent şi în ţările de origine ale respectivelor instituţii.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.