Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protestul din Piața Victoriei, din nou în presa străină: 'Țara trebuie să-și revină'

Inquam Photos/ Octav Ganea
proteste victoriei 20.06.2018

Presa internaţională relatează, joi dimineaţa, despre protestele anticorupţie din România şi tratează pe larg reţinerea jurnalistului german Paul Arne Wagner care lucrează de mai multe luni la un documentar despre manifestaţiile anticorupţie din ţara noastră.

Noi proteste anti-guvernamentale au avut loc în România, miercuri seara, scrie Fox News. Oamenii nemulţumiţi de noua legislaţie penală care va facilita corupţia la nivel înalt, s-au ciocnit cu forţele de ordine.

Mii de oameni s-au strâns miercuri seara în faţa Guvernului din Bucureşti fluturând steaguri naţionale, americane şi ale UE şi scandând mesaje anti-PSD, partidul de guvernâmânt pe care protestatarii îl consideră "ciuma roşie" (red plague).

Într-un material care preia o ştire Associated Press, publicaţia americană  menţionează şi faptul că mai mulţi protestatari gălăgioşi au reuşit să intre în clădirea Parlamentului unde au fost susţinuţi de membri USR.

Protestul din Piața Victoriei, prin ochii Alinei Mungiu Pippidi: 'Mă îngrijorează. Îmi aduce aminte de momentul nefericit de evenimente din 1990'

Protestele vin ca răspuns la votul de luni noaptea din Parlament care revizuieşte legile penale, considerat ca un nou pas în spate în lupta anticorupţie.

Manifestaţii de mai mică amploare au avut loc în oraşe din ţară - Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Forţele de ordine au reţinut mai multe persoane, inclusiv pe jurnalistul german Paul Arne Wagner, care conduce organizaţia Passport Productions, scrie Fox News. Wagner documentează de mai multe luni protestele din România.

"Legile sunt votate noaptea pentru a-i proteja pe evazionişti şi pe corupţi. Ţara trebuie să-şi revină", a declarat un protestatar pentru Associated Press Stefan Gugui, un consultant de 50 de ani.

Camera Deputaților, lovitură pentru asistații social: Dreptul la ajutor încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit

Şi cei de la France24 scriu despre aproximativ 5.000 de manifestanţi în capitala României care au protestat împotriva relaxării legislaţiei penale şi au scandat "Nu cedăm" şi "Hoţii".

Publicaţia din Franţa care citează agenţia AFP menţionează schimbările legislative aprobate de Parlamentul de la Bucureşti care reduc numărul de fapte penale şi limitează drastic termenele în care se fac urmăririle penale.

Potrivit preşedintelui Iohannis, legile l-ar avantaja în mod direct pe liderul PSD Liviu Dragnea, arată site-ul francez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.