DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Protocol important semnat de Primăria Capitalei cu Universitatea de Medicină Veterinară

Gabriela Firea

Primarul General, Gabriela Firea, si rectorul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Sorin Campeanu, au semnat un protocol de colaborare ce are in vedere elaborarea unui set de strategii si programe de dezvoltare durabila pentru Municipiul Bucuresti.

Protocolul a fost incheiat pe o perioada de 10 ani si vizeaza, printre altele, infiintarea unui centru de cercetare asupra vegetatiei urbane si a spatiilor verzi din Capitala. Acesta va functiona in cadrul Universitatii Agronomice si va fi sustinut de Municipalitate.

Primarul General, Gabriela Firea: „Imi doresc ca alaturi de rectorul Universitatii, Sorin Campeanu, sa punem bazele unui parteneriat pentru schimbarea in bine a imaginii orasului, in ceea ce priveste parcurile, spatiile verzi, aliniamentele stradale. Iar aici sunteti cei mai buni specialisti din domeniu, profesori dar si stundeti, specialistii nostri de maine. Ma bazez pe rezultatele si beneficiile semnarii acestui document, sunt convinsa ca pe baza acestuia vom putea sa profesionalizam acest domeniu si sa beneficiem de experienta dumneavoastra”.

Specialistii implicati in acest proiect vor pregati un regulament de planificare si realizare in teren a lucrarilor de gestionare si intretinere a vegetatiei lemnoase din Bucuresti. De asemenea, se vor ocupa de strategia de conservare si dezvoltare a retelei de spatii verzi din Municipiul Bucuresti, vor face studii si planuri de revitalizare a parcurilor din Capitala.

Rectorul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Sorin Campeanu: „Apreciez foarte mult deschiderea doamnei Primar catre profesionistii din domeniu. Acest parteneriat este un lucru mai mult decat benefic pentru bucuresteni dar si pentru dezvoltatea profesionala a studentilor”. In baza aceluiasi protocol, studentii de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara vor putea urma stagii de practica in cadrul ALPAB sau la Directia de Mediu a Primariei Capitalei.

Cu aceasta ocazie, Primarul General, Gabriela Firea, le-a vorbit studentilor prezenti in sala si despre alte proiecte pregatite de Municipalitate prin care se urmareste sustinerea invatamantului superior: „Avem in aceasta perioada in pregatire si un proiect de hotarare prin care vrem sa sprijinim studentii din Capitala, pentru a le fi mai usor sa achite cazarea la camin sau chiria. Nu trebuie sa existe o discriminare intre studentii care au prins un loc in camin si cei care locuiesc in gazda sau chirie. Am discutat atat cu domnul rector al Universitatii Agronomice, cat si cu rectorii celorlalte universitati, iar proiectul este in faza de finalizare. Sumele alocate de PMB vor merge catre universitati, pentru ca este singura forma legala prin care am putut sa facem aceste plati. Este normal ca primaria sa ajute studentii, sa-i sprijine, astfel incat sa le fie mai usor sa se intretina. In perioada urmatoare, vom transmite care este exact formula prin care toti studentii din Capitala sa fie sprijiniti cu plata cazarii”.

Un alt proiect pregatit de Primaria Capitalei si Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara se refera la intentia organizarii unui concurs prin care se vor identifica cele mai bune idei de amenajare si infrumusetare a unui spatiu din Bucuresti. Proiectul a fost gandit urmand modelul administratiei din Viena, iar la inscriere sunt asteptati toti studentii Universitatii de Stiinte Agronomice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.