Premium
În februarie 2019, papa Francisc i-a invitat pe președinții tuturor conferințelor episcopale în Vatican pentru o întâlnire de lucru privind protejarea minorilor în Biserică, pentru a aborda chestiunea abuzurilor sexuale din partea unor membri ai clerului. O întâlnire asemănătoare destinată țărilor din Centrul și Estul Europei va avea loc la Varșovia, între 19 și 22 septembrie. În următorul articol, părintele Federico Lombardi SJ situează această întâlnire regională în contextul parcursului făcut, notează Vaticannews.
"În lumea din zilele noastre, Biserica trebuie să înfrunte mari provocări. Credința și vestirea lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos în lumea actuală, caracterizată de mari transformări culturale și antropologice, este cea mai fundamentală dintre provocări.
Însă, există și provocări specifice care au o influență foarte profundă asupra vieții Bisericii și asupra misiunii sale de evanghelizare. Una dintre provocările cele mai critice din ultimele decenii – deoarece a rănit credibilitatea Bisericii, autoritatea și capacitatea sa de a vesti în mod credibil Evanghelia – este cea a abuzurilor sexuale asupra minorilor, din partea unor membri ai clerului. A aruncat o umbră de incoerență și de lipsă de sinceritate asupra instituției Bisericii, asupra comunității Bisericii în ansamblul său. Acest lucru este, într-adevăr, foarte grav.
Cu timpul și cu experiența, începând de la abuzurile sexuale asupra minorilor – care sunt cele mai grave – am învățat să lărgim perspectiva sub diferite aspecte, astfel încât, azi, vorbim mai des despre abuzurile asupra persoanelor “vulnerabile” și știm că acestea trebuie văzute nu doar ca abuzuri sexuale, dar și de putere și de conștiință, după cum a insistat de multe ori papa Francisc. De asemenea, trebuie amintit că problema abuzurilor, în diferitele sale dimensiuni, este o problemă generală a societății umane, în țările în care trăim și în diferitele continente, și nu este vorba despre probleme excluzive ale Bisericii Catolice. Dimpotrivă, cine studiază în mod amplu și cu obiectivitate, vede că există regiuni, locuri, instituții foarte diferite unde această chestiune este răspândită în mod dramatic.
În același timp, este just să ne punem în mod specific problema Bisericii, pe motivul credibilității și a coerenței sale – după cum am spus deja. În învățătura sa, Biserica a insistat întotdeauna mult asupra comportamentului sexual și asupra respectării persoanei. Așadar, chiar dacă vedem că nu este o problemă exclusivă a Bisericii, trebuie să o luăm în mod absolut în serios și să înțelegem că este de o gravitate îngrozitoare, în contextul vieții ecleziale și al vestirii Evangheliei Domnului.
Îndeosebi, este un aspect care pune în pericol intensitatea și adevărul relației cu persoanele, care trebuie respectate în mod profund în demnitatea lor. În calitate de creștini și de catolici, ne lăudăm cu recunoașterea rolului fundamental al demnității persoanei, deoarece persoana umană este imagine a lui Dumnezeu. Așadar, faptul de a abuza, de a nu respecta, de a-i considera pe ceilalți ca obiecte, de a nu fi atenți la suferințele lor este un semn de lipsă chiar într-un punct fundamental al credinței noastre și al viziunii noastre asupra lumii.
În foarte recenta reformă a dreptului penal canonic, se află un aspect care ar putea părea pur formal, însă este foarte semnificativ din acest punct de vedere. Delictele abuzurilor sunt încadrate în sfera delictelor “împotriva vieții, demnității și libertății persoanei”. Nu sunt doar “aspecte rușinoase” sau “nedemne pentru cler”, ci se evidențiază că, din perspectiva Bisericii, demnitatea persoanei trebuie pusă în centru și trebuie respectată ca fiind imagine a lui Dumnezeu. Acest aspect este absolut fundamental. Faptul de a ne converti la luarea mult mai în serios a ascultării și respectării fiecărei persoane, chiar neînsemnată și fragilă, este unul din punctele importante ale parcursului de convertire și purificare al Bisericii din timpul nostru, pentru a fi credibilă.
Simpozionul din 2019: responsabilitate, conștientizare, transparență
Fără a trebui să refacem întreaga istorie a dramaticelor situații și a luărilor de poziție ale Bisericii cu privire la abuzurile sexuale, putem, pentru a simplifica, face referire la “Întâlnirea la vârf”, din februarie 2019. Reuniunea a fost convocată de papa Francisc ca moment global în care întreaga Biserică, prin reprezentanții tuturor conferințelor episcopale, ai congregațiilor religioase de bărbați și femei, să se adune pentru un moment de conștientizare și de angajare pentru a continua, cu și mai multă eficiență, parcursul de reînnoire.
Organizarea acelui Simpozion (ale cărui documente au fost publicate în volumul „Conștientizare și purificare”, publicat de Editura Librăriei Vaticane), se învârtea în jurul a trei puncte principale.
În primul rând, conștientizarea și responsabilitatea cu privire la problematică, la chestiunile legate de abuzurile sexuale și nu numai; importanța de a asculta și de a înțelege în mod profund, cu compasiune și participare, consecințele, suferința, gravitatea a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în privința acestei situații.
Așadar: ascultarea și compasiunea ca punct de plecare în comportamentul de asumat. Apoi, desigur, necesitatea de a acționa în privința delictelor comise împotriva altora. De aceea, este necesară pregătirea pentru a preveni, astfel încât aceste delicte să nu mai aibă loc sau, cel puțin, să se întâmple cât mai rar cu putință și trebuie controlată această realitate atât de dramatică. Aceasta implică formarea tuturor în mediul comunităților ecleziale și în cel al persoanelor competente, pentru a putea acționa și a fi puncte de referință în vederea înfruntării problemei. Pe scurt: conștientizare și responsabilitate în înfruntarea, împreună, a chestiunii.
Un alt punct foarte important, crucial, constă în „a da cont” (în engleză se vorbește mult despre accountability) și a depăși cultura acoperirii sau a ocultării. Unul dintre aspectele dramatice ale acestei crize este ieșirea la iveală, la cunoștința opiniei publice, a unor realități foarte grave care – chiar dacă, uneori, se știa că se întâmplau – erau în mod sistematic (și deseori cu o atitudine aproape „naturală”) ținute în umbră sau acoperite, de rușine, sau pentru a apăra onoarea familiilor și a instituțiilor implicate, și așa mai departe. Este, de aceea, necesară depășirea comportamentului „ascunderii”, trebuind în schimb să se dea cont de ceea ce se face, și din partea responsabililor. Dat fiind că această realitate a ocultării era răspândită cam la toate nivelurile, dar și mai grav, la nivelul responsabililor – superiori de comunități, episcopi și așa mai departe – a aduce la lumină și a face ca toți să-și dea seama de acțiunile lor – fiind siguri că se merge spre o situație de claritate, de responsabilitate și de dreptate – este unul din pașii necesari.
“Transparența” – al treilea punct despre care s-a vorbit mult în cadrul Simpozionului – este consecința a ceea ce am spus. Aceasta nu înseamnă doar a ști că au existat și că există astfel de delicte, a vorbi despre ale și a pune accentul. Desigur, a recunoaște adevărul faptelor înseamnă și să cunoști și să faci cunoscut altora ce anume trebuie făcut pentru a înfrunta aceste situații, care sunt măsurile de luat, care sunt concluziile evaluărilor în privința vinovaților, și așa mai departe.
În acest fel, și comunitatea eclezială și civilă devine conștientă de faptul că nu doar au fost văzute vina și delictele, ci că există un întreg parcurs în care comunitatea este implicată în mod conștient și prin care răspunde acestor probleme.
Pașii importanți făcuți după Simpozionul din 2019
Dacă Întâlnirea din 2019 trebuia să fie un punct de plecare comun, este necesar să recunoaștem că, după acesta, au fost efectiv făcuți mulți pași care au îndeplinit toate angajamentele principale luate în 2019 de Papa și de guvernul central al Bisericii. La ce ne referim?
În primul rând, deja la sfârșitul lunii martie 2019, au fost promulgate noi legi și linii de orientare în ceea ce privește Vaticanul și Sfântul Scaun, lărgind impostarea, dincolo de abuzurile asupra minorilor, și la abuzurile asupra „persoanelor vulnerabile”. Succesiv, pe 9 mai 2019, a fost promulgată o nouă lege foarte importantă pentru întreaga Biserică, documentul în formă de „Motu Proprio” intitulat Vos estis lux mundi – “Voi sunteți lumina lumii” – prin care papa Francisc a dispus ca în toate diecezele să se organizeze birouri pentru primirea denunțurilor și pentru inițierea procedurilor de răspuns la abuzuri. Și nu numai: a stabilit pentru toți prelații și persoanele consacrate obligația de a denunța abuzurile despre care au informații, nu doar cele asupra minorilor, care sunt cele mai grave, dar și cele cu privire la alte persoane vulnerabile sau la alte abuzuri comise cu violență.
Și laicii sunt îndemnați să facă acest lucru și trebuie să știe locul precis unde pot prezenta denunțul. Acesta este un pas foarte decis. Desigur, trebuie verificat dacă este pus pe deplin în practică, însă este deja lege pentru întreaga Biserică. Este un pas absolut fundamental făcut de Papa, probabil cel mai important în acest domeniu de aproape 20 de ani încoace. Nu numai: tot în aceiași lege, s-a stabilit procedura care privește denunțarea superiorilor de grad mai înalt – superiori generali ai persoanelor consacrate, episcopi, cardinali... – nu doar pentru abuzuri dar și pentru cazurile de „acoperire”. Așadar, responsabilitatea și a da cont sunt teme înfruntate în mod radical.
De asemenea, în decembrie 2019, a fost abolit „secretul pontifical” referitor la actele care privesc chestiuni de abuzuri sexuale, aceasta permițând și colaborarea cu autoritățile civile, într-un mod mai clar și mai lesne decât înainte. Așadar, mai multă „transparență”. Apoi, a fost pus la punct și publicat, în iulie 2020, bine-cunoscutul Vademecum care a fost solicitat cu voce puternică și indicat de însuși Papa printre primele obiective ale Întâlnirii din 2019. Documentul a fost redactat de Congregația pentru Doctrina Credinței: un document bun, foarte elaborat, care nu spune multe noutăți, dar pune în ordine și explică cu claritate toate aspectele care trebuie cunoscute și ceea ce trebuie făcut în diferite situații, documentul fiind utilizat de episcopi și responsabili. Un instrument cu adevărat necesar. Când a fost publicat, nu s-a vorbit prea mult, însă era unul din punctele esențiale printre cererile Întâlnirii din 2019, și a fost realizat.
Și mai recent, în acest an, de Rusalii, a fost publicat noua Carte a IV-a din Codul de Drept Canonic, care conține, în sinteză, întregul drept penal al Bisericii, reformulat și organizat, astfel încât noile norme, care în cursul anilor au fost stabilite în sfera abuzurilor ca și în alte domenii, sunt acum reunite în Codul de Drept Canonic în mod ordonat, în timp ce înainte erau rămase „împrăștiate” într-o serie de discursuri și documente.
Acum – insistăm – se poate afirma că aceste acțiuni sunt întocmai cele principale care se așteptau de la Papa și de la Sfântul Scaun, în urma întâlnirii din 2019. Și au fost făcute.
Se poate adăuga că, în această perioadă, în noiembrie 2020, a fost publicat și voluminosul „Raport McCarrick”, după ce – din voința Papei – a fost studiată în detaliu toată chestiunea scandalului foarte grav care a cutremurat Biserica din Statele Unite ale Americii: cum a fost posibil ca un vinovat de abuzuri să ajungă la vârful responsabilităților ecleziastice, precum arhiepiscop de Washington și cardinal.
Și această publicație se poate considera un pas dureros, dar foarte curajos, în direcția transparenței și a voinței de a da cont de delicte și responsabilități chiar și la nivelurile cele mai înalte ale Bisericii.
Așadar, ne aflăm în fața unei probleme enorme, dificile și dureroase, care privește credibilitatea Bisericii. Însă nu este deloc adevărat că nu s-a făcut nimic și că nu se face nimic sau aproape nimic. Se poate și trebuie să se spună fără probleme că Biserica universală a înfruntat și înfruntă această problemă, că a făcut pașii necesari și a stabilit normele, procedurile și regulile pentru a înfrunta problema în mod corect.
Parcursul aflat înaintea noastră: de la norme la practică
Desigur, nu înseamnă că fost făcut totul, deoarece, cum se știe, un lucru este stabilirea normelor, cadrul de referință, și altceva este schimbarea realității, punându-le în practică.
Următorul Simpozion al Bisericilor din Europa Centrală și de Est, de la Varșovia, în luna septembrie, dedicat protecției minorilor și a persoanelor vulnerabile este orientat exact în această direcție.
De fapt, în orice zonă geografică și eclezială, care are aspecte și probleme comune din punct de vedere istoric și cultural, trebuie reflectat asupra punctului în care se află și asupra căilor concrete pentru a transforma în realitate, în mod eficient, orientările Bisericii universale.
Și în alte regiuni a fost organizat: de exemplu, a avut loc un mare simpozion pentru țările Americii Latine, desfășurat în Mexic, în urmă cu aproximativ un an. Apoi, pandemia a dat peste cap multe programe și a cauzat întârzieri. Însă, în diferite continente și regiuni se organizează – sau s-a organizat deja – ceea ce acum este în program în ceea ce privește Europa Centrală și de Est. Este vorba, așadar, despre un pas fundamental al unui parcurs comun al Bisericii universale care privește, prin specificitatea sa, această zonă geografică, culturală și eclezială.
În concluzie. S-a făcut mult, la nivelul dispozițiilor generale și la cel al experiențelor concrete. În anumite părți mai mult, în altele mai puțin. A se întâlni este necesar pentru a face să circule cunoștințele și a înțelege căile concrete și eficiente pentru înfruntarea problemelor. Suntem în mers și rămânem în mers, pe o cale care, în esență, este suficient de clară, pe care este necesar să se meargă cu pași repezi și fără incertitudini, pentru a vindeca suferințele, a face dreptate, a preveni abuzurile și a restaura încrederea și credibilitatea comunității Bisericii în interiorul său și în misiunea sa pentru binele lumii."
