Totodata, acesta reitereaza invitatia pe care premierul Victor Ponta a lansat-o liberalilor, duminica noapte, în numele Aliantei electorale PSD-UNPR-PC.
'Motiunea de cenzura a domnului Antonescu a fost deja respinsa ieri de votul românilor. Îi asteptam pe colegii liberali înapoi în USL!', a scris Valeriu Zgonea, luni, pe pagina sa de Facebook.
Premierul Victor Ponta i-a invitat, duminica, la masa discutiilor pe acei lideri liberali care sunt interesati de refacerea proiectului USL.
'Ceea ce ma intereseaza pe mine este faptul ca, de mâine - si vorbesc în numele Uniunii Social Democrate -, avându-i alaturi pe ceilalti doi presedinti, dl Constantin, dl Oprea (n.r. - presedintii PC si UNPR), suntem dispusi sa ne asezam la masa cu liderii PNL care cred în USL si doresc refacerea USL, pentru a reporni de acolo de unde am lasat proiectul pe care românii l-au votat în 2012. Este o mâna întinsa, pe care sunt convins ca foarte multi o asteapta, este întinsa fara niciun fel de dorinta de a profita de acest moment, ci pur si simplu pentru ca mesajul dat de electorat atât noua, cât si liderilor liberali cred ca este un semnal foarte clar', a spus presedintele PSD.
Plenul comun al Camerei Deputatilor si Senatului dezbate si voteaza luni motiunea de cenzura 'Opriti Guvernul Ponta 3 - Guvernul coruptiei, demagogiei si minciunii'.
Dezbaterile vor începe la ora 16,00. Motiunea a fost prezentata joi în plenul comun, iar textul acesteia a fost initiat de parlamentarii PNL si semnat de 214 senatori si deputati.
Actualul Executiv condus de Victor Ponta duce România în orizontul 'întunecat si corupt' din perioada 2001-2004, dar si în perioada de dinainte de 1989, când partidul unic acaparase întreaga tara, se arata în textul motiunii de cenzura.
AGERPRES
Comentează