Eurodeputatul Victor Negrescu susţine că există şanse ca Parlamentul European să dezbată problema creşterii preţurilor la energie în plenara de la începutul lunii octombrie, ca urmare a unei solicitări venite din partea grupului S&D.
În cadrul unei dezbateri online organizate de către DC News Media Group, Negrescu a precizat că este foarte important ca Uniunea Europeană să reacţioneze la creşterea preţurilor în domeniul energiei. Potrivit acestuia, sunt necesare măsuri "unitare" în plan european şi chiar şi o anchetă privind factorii care au influenţat creşterile de preţuri.
"Am venit cu această interpelare a Comisiei Europene în urmă cu ceva timp şi am mers şi mai departe. Împreună cu delegaţia PSD din PE şi, mai nou, şi cu grupul S&D din Parlamentul European am solicitat o dezbatere în regim de urgenţă privind subiectul creşterii preţurilor la energie, cu o rezoluţie a PE pe subiect. Ca informaţie de ultimă oră, se pare că avem şanse ca această dezbatere să intre pe ordinea de zi de la începutul lunii octombrie, când avem plenara PE, tocmai pentru a convinge Comisia Europeană să se mişte un pic mai repede. Şi, de ce nu, poate Comisia Europeană să pună presiune şi pe statele membre, pentru că sunt state care deja au venit cu măsuri, Spania, Franţa, şi sunt state care doar discută şi ignoră problema, cum, din păcate, am remarcat în ultimele săptămâni în România, unde doar constatăm şi nu reacţionăm la situaţia dată de aceste creşteri de preţuri", a spus Victor Negrescu.
Conform acestuia, Comisia Europeană trebuie să prezinte măsurile pe care poate să le ia un stat membru pentru a face faţă creşterii preţurilor: dacă poate subvenţiona, dacă şi cum poate plafona preţurile sau dacă poate să intervină în zona concurenţei.
"Practic, Bruxelles-ul trebuie să reglementeze şi să vină clar cu aceste măsuri şi asta ar ajuta să venim mai repede cu măsuri în plan naţional şi ar convinge şi Guvernul să reacţioneze mai repede", a opinat el.
Negrescu a apreciat că la nivelul UE ar trebui elaborată o strategie pentru dezvoltarea resurselor energetice din statele membre.
"Spania a lansat această idee a autonomiei energetice, adică independenţa energetică a Uniunii Europene, cu investiţii masive în ceea ce înseamnă tehnologia energetică existentă şi, de ce nu, poate chiar energia regenerabilă. Dar, investiţii foarte clare, pentru că în momentul de faţă avem multe oportunităţi, dar multe sunt la nivel de promisiuni. Inclusiv în draftul PNRR se vorbeşte de energie regenerabilă, însă nu este nimic stabilit: cum vor ajunge banii în economie, cum se vor face respectivele investiţii, cât va dura. Bruxelles-ul trebuie să preseze statele membre şi Guvernele lente, pentru că sunt guverne lente. Şi din nou compar România cu Spania. În Spania au un plan în acest sens, foarte clar, deja elaborat acum, pentru a face faţă acestei provocări. România doar discută, doar vorbeşte ipotetic şi, din păcate, consumatorii (...) suferă foarte mult. Trebuie să înţelegem că trebuie o reacţie mai rapidă şi măsuri mai ferme. Şi, dacă nu le facem noi, sper ca măcar Bruxelles-ul să ne împingă să facem aceste măsuri, pentru că Guvernul de la Bucureşti nu îl văd dornic să vină cu măsuri adecvate", a afirmat eurodeputatul PSD.
PSD a solicitat o dezbatere în PE privind preţurile la energie. Negrescu: 'Sper ca Bruxelles-ul să ne împingă să luăm măsuri'
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

1.674
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
1.674

2.414
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
2.414

2.675
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
2.675

2.307
Buzoianu jubilează după o victorie în instanță contra Romsilva
2.307

2.574
Decizie în Parlament: AUR nu va semna şi nici nu va iniţia o moţiune de cenzură în luna aprilie / VIDEO
2.574

2.543
Abrudean îi cere lui Nicușor Dan să „medieze” un armistițiu cu PSD
2.543

2.348
Dominic Fritz se "dă bine" pe lângă Nicușor Dan, înainte de decizia PSD
2.348

174
Liderul senatorilor USR dă cu "pălăria" de pământ în eventualitatea ieșirii PSD de la guvernare: Să se ia în brațe cu AUR!
174

18.035
Scrisoarea care va provoca un cutremur la Budapesta! Consilierul lui Bolojan îi cere lui Peter Magyar să meargă pe "drumul banilor" trimiși de Viktor Orban în România / FOTO
18.035

15.961
George Simion răspunde la acuzațiile lui Peter Magyar, căștigătorul alegerilor din Ungaria
15.961

3.819
VIDEO UPDATE Călin Georgescu a ajuns la sediul ÎCCJ, înconjurat de fani. Audieri în dosarul privind ordinea constituțională / Decizia amânată
3.819

4.028
Semnal groaznic pentru economie! A crescut inflația cu 9,87% în România. Prețurile cu 7,67%
4.028

4.909
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
4.909
















Comentează