DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PSD, în fața depontizării sau a debarasării de Victor Ponta

ponta psd

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat joi că Partidul Social Democrat trece printr-o perioadă de "depontizare" și că zilele lui Victor Ponta în fruntea Executivului "sunt numărate".

"PSD experimentează un episod complicat: depontizarea sau debarasarea de Victor Ponta. Dacă la prima vedere, depontizarea ar trebui să fie mai ușoară, lucrurile sunt mai complicate, pentru că Victor Ponta, din 2012 și până acum, și-a creat un sistem clientelar, care îi este aproape și care țin cu dinții de scaune. Numai că cel mai nociv premier al României din perioada postdecembristă e azi o piatră nu numai de gâtul României, ci și de al PSD, pentru că eu altfel nu îmi explic gestul exasperat al lui Dragnea prin care a blocat o sesiune extraordinară, pentru că și-a dat seama și el: dacă ne luăm după Ponta, ajungem în hău, adică într-o situație fără ieșire", a afirmat Dolha, potrivit Agerpres, în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul PNL consideră că social-democrații "s-au săturat de populismul deșănțat al lui Victor Ponta", manifestat, în opinia lui Dolha, prin majorările salariale anunțate în domeniul sanitar.

'Și Dragnea și PSD cred că după Victor Ponta trebuie să mai aibă viață. S-au delimitat de el pentru că (expresia — n.r.) "după mine, potopul" nu mai e valabilă azi în PSD. Zilele lui Ponta sunt numărate, semnele sunt evidente. Tata socru pleacă din politică, Dragnea le arată pisica lui Teodorovici și Plumb', a mai spus Stelian Dolha.

Deputatul bistrițean apreciază că problemele legate de finanțarea personalului medical pot fi rezolvate odată cu celelalte probleme din sistemul bugetar, prin adoptarea legii salarizării unitare, care ar trebui să devină o prioritate pentru viitoarea sesiune parlamentară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.