DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PSD, incercuit. Cum pune MRU bazele unei noi majoritati in Parlament

parlament

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat sâmbătă, la Piatra-Neamţ, că 'PSD este incercuit' pe tema nominalizarii lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE, in conditiile in care toate celelalte formatiuni politice din Parlament vor sustine aceasta nominalizare. Astfel Blaga considera ca votul in cazul MRU poate constitui ulterior baza unei noi majorităţi.

'Ieri s-a anunţat că şedinţa birourilor permanente reunite va avea loc luni, la 13,30, deci s-ar putea merge la vot luni sau marţi. Suntem obligaţi să avem discuţii pentru majoritatea de care este nevoie pentru această numire. UDMR a anunţat că susţine numirea, la fel şi minorităţile şi cei cinci parlamentari care au rămas la PMP, şi UNPR prin vocea domnului Gabriel Oprea va susţine nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE. Deci PSD este încercuit pe această temă, care poate fi şi bazele unei noi majorităţi', a spus Vasile Blaga.

De asemenea, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a menţionat că PNL ar putea solicita organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru votul privind numirea directorului SIE, dacă nu se va stabili de conducerea Parlamentului data votului până cel târziu marţi, 30 iunie.

'Marţi este ultima zi a actualei sesiuni parlamentare. Solicitarea privind alegerea domnului Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE nu a venit din partea unui cetăţean, ci din partea preşedintelui României, domnul Klaus Iohhanis, şi asta trebuie să înţeleagă (birourile permanente ale camerelor n.r.)', a spus Gorghiu.

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, începând cu ora 13,30, a informat vineri Direcţia de comunicare a Camerei Deputaţilor.

Conducerea celor două camere urmează să stabilească luni calendarul audierii şi votării noului director al Serviciului de Informaţii Externe, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pentru această funcţie pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit procedurii parlamentare, Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună pentru controlul SIE, după care să fie votat în plenul reunit. Avizul comisiei este consultativ.

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.