Premium
Adevarul:
PSD ne dă un recital, arătând cum ar conduce ei ţara dacă ar fi la putere. Educaţia şi TVR sunt victimele aparente, dar cum tot românul se uita la Euroviziune sau are o pensie normală, nu una specială, ce face majoritatea controlată de PSD din Parlament afectează pe mult mai multă lume.
Şi cum PSD, deşi are majoritatea, are alibiul guvernului tehnocratic care ia şuturi de peste tot şi calcă în diverse străchini sub pretextul că ei conduc ţara, tupeul PSD în a se atinge de lucruri teoretic de neatins este mult mai mare decât când erau la guvernare. Cert au putere mai mare decât Guvernul, opoziţie fără niciun fel de inhibiţii.
Să încep cu problema TVR. Managerul TVR, pentru cine nu ştie, e Parlamentul României, deci dacă TVR are datorii şi a ajuns să fie exclusă din clubul televiziunilor publice europene e vina majorităţii parlamentare. Nu că s-a uitat în altă parte cât TVR era prost şi corupt condus de managementul numit tot de Parlament, pentru că din păcate nu s-a uitat. A trântit practic managementul şi raportul de activitate anual an după an, împiedicând astfel pe cei numiţi să exercite vreo autoritate reală şi transformându-i în mărunţi cheltuitori pe lângă nomenclatura televiziunii, cea care conduce de facto instituţia în orice anotimp şi are marile decizii pe mână, oameni ca Irina Radu, Cristian Zgabercea sau Titi Dincă. Când i s-a părut că ştirile nu sunt chiar complet subordonate PSD a numit în premieră oameni care lucraseră pentru ei, precum Claudiu Lucaci, direct la ştiri, o încălcare a oricăror principii acceptate în Uniunea Europeană a televiziunilor, sau Euroviziune, cum o ştim noi, deşi numai prin competiţia de muzică.
Cât de mare, vedeţi din mobilizarea contra Monicăi Ghiurco, unicul candidat legal selectat, dar pe care majoritatea refuză să o numească deşi această majoritate a numit Consiliul care a ales-o. Iar Monica Ghiurco, care nu e manager, ci realizator, a pornit promovată de Adrian Năstase, aşa că nu poate fi contra ei decât faptul că are totuşi un pic de demnitate profesională – nu vrea ca televiziunea să fie anihilată, că asta e opţiunea PSD. Lichidarea, ca să poată ajunge de la politruci şefi la politruci sută la sută, eliminând pe ceilalţi. Or, lichidarea nu e necesară. TVR poate fi rentabilizat uşor, prin transferarea Canalului 3 către Consiliile Judeţene – la câţi bani pun anual în infrastructură pentru cele mai proaste drumuri din Europa şi la câte festivaluri susţin îşi permit şi TV regionale, în loc să bage mereu TVR în faliment cu el. Creşterea taxei se justifică cu un program bun de restructurare şi de redresare a audienţei pe publicul general şi pe segmentele de public specifice, minoritare, ale unei televiziuni publice – copii, minorităţi de tot felul, agricultori, etc. Sigur că publicul trebuie să capete ceva în schimb pentru banii săi, mai mult decât acum (trebuie spus că la crize, gen Charlie Hebdo, TVR îşi arată utilitatea, redacţia externă făcând acele emisiuni netabloide şi profesionale pentru care merită să ai televiziune publică), dar de asta avem indicatori gen costul emisiunii pe audienţă public ţintă, ca să avem o programare pe care ne-o face publicul şi nu directorii corupţi de programe care concediază şi/sau îndepărtează la TVR pe realizatorii celor mai populare emisiuni, ca Guran sau Pătraru. Pe scurt, TVR se poate restructura fără concedieri, cine ar trebui să plece sunt doar cei care conduc, sub toate mandatele. Dar pe aceia îi ţine în braţe PSD, de aici datoriile şi pierderea Euroviziunii.
A doua arie în care PSD ne scoate din Europa e educaţia. Deja un Consiliu al Rectorilor condus de fostul ministru Câmpeanu (şi controlat în mare măsură de PSD) a găsit că nu există instrumente legale contra cadrelor didactice care pronunţă lucrările scrise în puşcărie drept ştiinţifice (ceea ce a fals). Acelaşi CNR a făcut serioase presiuni la minister ca să castreze din start legislaţia (ne-necesară oricum, era cadru legal) pentru a rezolva problemele lipsei de calitate a doctoratului.
Ziarul Financiar:
Phil Stephenson, texanul de 51 de ani, este, alături de Dinu Patriciu, artizanul privatizării Rompetrol, unul dintre cele mai grele dosare din economia românească în care capetele de acuzare variază de la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, până la evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare. Dosarul Rompetrol II a fost pus pe tapet la începutul acestei săptămâni de către procurorii DIICOT, acesta fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în 2006. Istoria Rompetrol a fost scrisă de doi oameni cheie: Dinu Patriciu, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri români, decedat în vara anului 2014 într-un spital londonez, şi texanul Phil Stephenson, care, potrivit informaţiilor disponibile, în 2010, alături de un partener de afaceri, a decis să cumpere o insulă din Caraibe, Petit St. Vincent, pe care a dezvoltat un resort de lux.
După exitul din Rompetrol, în 2009, atunci când grupul a fost preluat în totalitate de kazahii de la KazMunayGas, Phil Stephenson şi-a deschis un restaurant, Phil’s Barbecue, în Houston, oraşul natal, îndeplinindu-şi astfel un vis din tinereţe.
„Întrebaţi pe oricine şi veţi vedea că fiecare vrea să deţină propriul bar sau propriul restaurant“, declara la acel moment Stephenson. Restaurantul era specializat în fripturi de vită, cârnaţi şi grătare de pui. Potrivit presei de peste ocean, la acel moment Stephenson trăia pe insula St. Maarten din Caraibe. Aparent, restaurantul nu a mers chiar atât de bine ca afacerea Rompetrol, în contextul în care unitatea s-a închis un an mai târziu. Tot în 2010 însă, Stephenson cumpăra alături de un partener de afaceri, Robin Paterson, o insulă, Petit St. Vincent, tot din Caraibe.
„În ianuarie 2007, Robin Paterson se plimba cu iahtul său, Zanzibar, când a zărit insula Petit St. Vincent şi s-a îndrăgostit de ea. Ca din întâmplare, doi ani mai târziu, prietenul lui Robin, Phil Stephenson a trecut pe lângă aceeaşi insulă la bordul iahtului său, Galileo, şi a fost la fel de atras de farmecul şi de frumuseţea insulei. Phil şi Robin au cumpărat această insulă spectaculoasă în 2010 şi au investit în ea astfel încât să se păstreze moştenirea şi integritatea acesteia, dar în acelaşi timp să-şi exprime şi propria viziune“, se arată pe siteul resortului Petit St. Vincent.
Potrivit celor doi proprietari, insula este locul de evadare perfect pentru oamenii de succes care au siguranşţa necesară pentru a se rupe de toate pentru o vreme. O noapte de cazare pe insula lui Phil Stepehenson, în iunie, costă 1.600 de dolari. Cel puţin.
