PSD Prahova anunță că dă în judecată Poșta Română

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-09-2020

Actualizat: 23-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura YouTube

Social-democrații prahoveni anunță că îi vor da în judecată pe cei de la Poșta Română pentru refuzul de a îndeplini un contract în vigoare:

”Poșta Română se implică în campania electorală și refuză să respecte prevederile contractului de distribuție încheiat cu PSD Filiala Prahova

Compania Poșta Română, prin Sucursala Regională Ploiești, refuză să respecte prevederile contractului semnat la data de 21 septembrie 2020 cu Partidul Social Democrat Filiala Prahova pentru distribuirea materialelor de campanie electorală.

Deși contractul de distribuție a intrat în vigoare chiar la data semnării, acesta nu a fost pus în aplicare de către Sucursala Regională Ploiești a Poștei Române. De menționat că plata contravalorii serviciilor a fost făcută anticipat.

Astfel, PSD Filiala Prahova a actionat în justiție atât Compania Poșta Română, cât și pe semnatarul documentului, directorul Constantin Oprea, pentru prejudiciile create.

De asemenea, PSD Filiala Prahova va face plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele directorului Sucursalei Regionale Ploiești, Constantin Oprea.”, se spune în Comunicatul de presa emis PSD PRAHOVA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri