Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat Cristina Elena Dinu: PSD respinge legile inițiate de PNL în folosul ușurării detenției clientelei politice

Facebook
Cristina Elena Dinu

PSD respinge în Parlament toate proiectele de lege care prevăd ușurarea condițiilor de detenție, majoritatea inițiate de PN, susține deputatul PSD de Giurgiu, Elena Dinu.

„Unul dintre acestea prevedea închisoarea alternativă pentru cei care au dat „tunuri” financiare în perioada stării de urgență.

Se urmărea exact oferirea unor condiții de detenție foarte avantajoase, chiar la domiciliu, pentru clientela liberală, fapt cu care PSD nu putea fi de acord.

De asemenea, am mai respins prin vot un alt proiect inițiat exclusiv de membrii PNL, între care și Alina Gorghiu, „celebră” după afirmația conform căreia Constituția nu trebuie respectată, care prevedea ca în weekend executarea pedepselor să se facă „în centre specializate”, cu un confort superior celor din penitenciare.

Citește și: Zi decisivă la CCR, românii cu credite așteaptă cu sufletul la gură

Această propunere legislativă stipula că „măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent de zile în folosul comunității, și de zile de executare sâmbăta și duminica într-un centru special înființat”.

Proiectul revenea tocmai la reglementarea care fusese respinsă în legea precedentă, cu privire la posibilitatea ca pedeapsa cu închisoarea să poată fi ispăşită acasă.

Vom penaliza în legislativ toate intențiile liberalilor de a face jocurile celor care îi susțin financiar și de a le ușura perioadele de detenție, deoarece „nimeni nu este mai presus de lege”, așa cum prevede legea fundamentală”, potrivit unei declarații politice a deputat PSD Cristina-Elena DINU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.