Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD se reorientează după divorţul de UNPR. Dragnea anunţă noua strategie

PSD

Social-democraţii nu exclud o majoritate parlamentară cu UDMR, iar negocierile UNPR - PNL sunt făcute doar să îl favorizeze pe liderul Uniunii, Valeriu Steriu, şi pe alţi "doi - trei", în timp ce mulţi parlamentari progresişti sunt nemulţumiţi, a declarat duminică preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat pe cine contează, el a arătat că "sută la sută pe ALDE". 

"Am văzut că, în ultima perioadă, la proiecte de lege importante şi UDMR a susţinut aceste iniţiative legislative, o mare parte din neafiliaţi, o mare parte din parlamentarii minorităţilor naţionale, probabil că şi o parte importantă din parlamentarii UNRP vor vota iniţiativele legislative importante. Eu cred că nu pierdem majoritatea în Parlament", a precizat Dragnea la România TV, potrivit Agerpres.

Vezi şi: Dragnea anunţă negocieri după Brexit: Rămânem în alertă

El a adăugat că a discutat în ultima perioadă cu liderii UDMR. "Am discutat, au fost proiecte de lege importante şi am găsit foarte multe puncte comune", a spus Dragnea. 

De asemenea, întrebat dacă ar putea face o majoritate cu UDMR, liderul PSD a spus: "Nu este exclus". 

Dragnea a subliniat că sunt deja mulţi parlamentari UNPR nemulţumiţi de negocierile cu PNL. 

"Spun deja mulţi parlamentari UNPR că nu sunt mulţumiţi de această trecere bruscă a UNPR în barca PNL-ului şi nu sunt dornici să urmeze această cale şi probabil că vor să rămână în zona de stânga. Nu ştiu dacă vin la noi sau pleacă din UNPR, dar vor să voteze totuşi tot în felul în care au votat până acum, sunt oameni care nu pot într-o noapte să treacă de pe stânga pe dreapta. Nu am făcut acest inventar, că nu este foarte important, dar, dacă se va întâmpla, probabil că se va vedea în zilele următoare. Este posibil şi un sfert, şi jumătate, este posibil şi nimic, sau foarte mulţi. Eu spun că majoritatea sunt foarte supăraţi cu excepţia a doi - trei pentru care de fapt s-a făcut toată negocierea, pentru ceilalţi e o mare păcăleală - dl Steriu şi încă doi - trei apropiaţi. Iar pentru ceilalţi discuţiile din PNL sunt că de fapt vor fi păcăliţi, că n-or să le dea nimeni 18 sau 20 de locuri pe liste. Asigură două - trei locuri pentru cei care au negociat şi, în rest, sănătate", a afirmat liderul PSD.

Vezi şi: Miliardarul George Soros dă verdictul: Destrămarea UE este ireversibilă

Potrivit acestuia, după fuziune, cei care sunt acum în UNPR devin membri PNL şi se supun regulilor şi deciziilor de acolo, ceea ce implică şi riscul ca organizaţia judeţeană să decidă să fie pe listă un alt candidat. 

"Sincer eu nu înţeleg care este marele plan al lor, am vorbit cu mulţi. Ce platformă - să pui piedică PSD-ului? (...) Am auzit şi de discuţii cu PSRO, un 'mare' partid 'serios' şi 'puternic'. Din ce am auzit, s-au finalizat discuţiile, urmează să le anunţe oficial. Acum să vedem cine, câţi or să urmeze decizia liderului UNPR de a merge cu PNL. Asta este treaba lor. Am auzit chiar o expresie foarte interesantă pentru un aşa-zis lider politic: să punem piedică PSD-ului. Ca lider politic cu pretenţie de nivel naţional, nu poţi să foloseşti aceste expresii. (...) Au apărut tot felul de zvonuri că ar fi planuri făcute în nu ştiu ce palat, într-un laborator. Noi ne aliem cu oamenii. Dacă este un plan de la Cotroceni, sunt destul de dezamăgit, este un plan prost, un plan de copii. Cum distrugi PSD-ul dacă te aliezi cu PSRO-ul lui Geoană şi UNPR-ul?", a adăugat preşedintele PSD.

Vezi şi: Românii din Europa, apel la Iohannis şi Cioloş după Brexit

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.