DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sondajul prezentat în PSD pe subiectul vinderii Ardealului / SURSE

sondaj

Conducerea interimară PSD a discutat marți, într-o ședință desfășurată la sediul central din Kiseleff, despre un sondaj de opinie comandat de partid în urma scandalului public pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc.

Sondajul a fost comandat de PSD după a trecut tacit de Camera Deputaților un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc și președintele Klaus Iohannis i-a acuzat pe social-democrați că „luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor”.

Surse din PSD au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că „nu a prins ideea ruperii Ardealului”. „Românii nu cred că se poate vinde Ardealul. Foarte puțini cred că o să ia cineva pământul și pleacă cu el în Ungaria”, au spus sursele citate. Potrivit sondajului, aproximativ 6%-7% din cei intervievați se tem de ruperea Ardealului. Concluzia din ședința PSD este că tema ridicată de Klaus Iohannis „a fost un bluf care nu a prins”.

Declarația președintelui Klaus Iohannis din 29 aprilie 2020:

„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD)

Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor.

Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!”.

Ulterior, legea a fost respinsă în regim de urgență în Senat.

Citește și: 15 motive legale pentru ieșirea din localitate: Guvernul a emis REGULILE din starea de alertă / LISTA COMPLETĂ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.