Liviu Dragnea a anunțat miercuri, 2 decembrie, reunirea Comitetului Executiv Național al PSD pentru data de 9 decembrie, unde se va adopta forma finală a codului de etică și conduită.
Președintele PSD a făcut anunțul la finalul ședinței Biroului Permanent Național. De asemenea, acesta a precizat că la reunirea CExN se va deschide și prima discuție cu privire la alegerile locale din 2016 și la desemnarea candidaților. Interesant este că adoptarea codului se va face înainte ca instanța să se pronunțe în dosarul Referendumului (14 decembrie), în care Liviu Dragnea a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare. Și totuși, potrivit formei transmisă de PSD, pedeapsa cu suspendare nu este inclusă în criteriile de integritate ale social democraților. (Mai multe veți afla citind: Dragnea, un Ponta mai șmecher. Rafinamentul ipocriziei)
Prin adoptarea codului de etică, social-democrații își propun ca în activitatea lor politică să promoveze un set de valori precum transparența, integritatea, respectul față de Constituție și respectarea drepturilor civice fundamentale.
În ceea ce privește bunele practici în activitatea politică, prin adoptarea codului de etică, membrii PSD se angajează să nu folosească funcțiile politice în scop personal sau în defavoarea organizației PSD.
Nu în ultimul rând, social-democrații speră ca acest cod să reprezinte garanția că promovarea în structurile de partid și în administrațiile publice locale și centrale se va face numai pe baza pregătirii membrilor și a criteriilor de integritate menționate.
Citește și Codul de etică și conduită al PSD: Ce trebuie să respecte și pentru ce vor fi excluși din partid
Comentează