Publicația rusească 'Novaya Gazeta' își suspendă activitatea până la finalizarea războiului din Ucraina: jurnaliștii au fost avertizați anterior de statul rus

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-03-2022

Actualizat: 28-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Publicația "Novaya Gazeta" a decis să își suspende activitatea până la finalul războiului din Ucraina, a declarat pentru Interfax Nadejda Prusenkova, secretarul de presă al publicației.

„Ne suspendăm activitatea”, a spus Prusenkova, răspunzând la întrebarea ce va face publicația în legătură cu cele două avertismente ale RKN (Serviciul Federal pentru Supravegherea Comunicațiilor, Tehnologia Informației și Mass-Media, prescurtat ca Roskomnadzor - RKN).

Declarația redactorilor precizează că suspendă publicarea ziarului în rețele și pe print „până la încheierea operațiunii speciale pe teritoriul Ucrainei”.

Luni mai devreme, Roskomnadzor a anunțat un al doilea avertisment către Novaya Gazeta. Motivul a fost descoperirea de către Roskomnadzor a unui material pe site-ul publicației, în care era menționat un „agent străin” fără marcarea corespunzătoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri