Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Puciştii din Niger numesc un premier, Ali Mahaman Lamine Zeine, un fost ministru al Finanţelor

Militarii care au organizat puciul din Niger au anunţat într-un comunicat citit la televiziunea naţională că au numit in premier - Ali Mahaman Lamine Zeine, un fost ministru al Finanţelor din 2001 şi până la răsturnarea de la putere a lui Mamadou Tandja printr-o lovitură de stat în 2010 -, în timp ce comunitatea internaţională încearcă să restabilească ordinea constituţională, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Domnul (Ali Mahaman) Lamine Zeine este numit premier”, a anunţat luni seara colonelul-maior Amadou Abdramane.

Fostul preşedinte Mamadou Tandja l-a numit în 2001, când a ajuns la putere, pe Ali Mahaman Lamine Zeine, şeful cabinetului său, iar apoi ministru al Finanţelor, în 2002, pentru a redresa o situaţie economică şi financiară haotică, moştenită de la militarii care au preluat puterea după asasinarea în 1999 a generalului şi preşedintelui Ibrahim Baré Maïnassara, într-o ţară a cărei istorie este jalonată de preluări ale puterii cu forţa.

Zeine a fost ministru al Finanţelor până la răsturnarea de la putere a lui Mamadou Tandja printr-o lovitură de stat, în 2020, de către comandantul Salou Djibo, urmată de alegeri prezidenţiale în care a obţinut o victorie Mahamadou Issoufou, predecesorul lui Mohamed Bazoum, destituit la 26 iulie.

REUNIUNE CEDEAO JOI

Un economist, Ali Mahaman Lamine Zeine a fost reprezentantul rezident al Băncii Africa a Dezvoltării (BAD) în Ciad, Coasta de Fildeş şi Gabon.

Născut în 1965 la Zinder (sud), al doilea cel mai populat oraş nigeran, el a intrat în 1991 la Ministerul Economiei şi Finanţelor, în urma unor studii la Şcoala Naţională de Administraţie (ENA) de la Niamey.

El este absolvent al Centrului de Studii Financiare, Economice şi Bancare din Marsilia şi Paris-I.

”Locotenent-colonelul Habibou Assoumane” a fost ”numit comandant al Gărzii Prezidenţiale”, a mai anunţat Amadou Abdramane.

Aceste numiri intervin la o zi după expirarea unui ultimatum dat de către Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO) militarilor aflaţi la putere, în vederea reinstalării în funcţie a preşedintelui Mohamed Bazoum.

CEDEAO nu excludea folosirea forţei în cazul nerespectării acestui ultimatum.

Partenerii din Ocident şi din Africa ai Nigerului sunt împărţiţi în problema unei intervenţii militare cu scopul de a preda puterea civililor, înaintea unei nou reuniuni a CEDEAO, joi, la Abuja, în Nigeria.

Preşedintele nigerian Mohamed Bazoum este sechestrat, în continuare, în reşedinţa sa privată, de la lovitura de stat militară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.