Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică în 2024 la categoria 66 kg, a contestat noile reglementări ale Federaţiei internaţionale de box (World Boxing) care impun teste de gen, a indicat luni Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), citat de AFP.
În centrul unei controverse privind genul său în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, sportiva algeriană contestă interdicţia care i-a fost impusă de a participa la competiţii internaţionale fără a fi supusă în prealabil unui test cromozomial, precizează TAS, care nu a stabilit încă o dată a audierii, potrivit Agerpres.
Imane Khelif solicită anularea deciziei luate la sfârşitul lunii mai de World Boxing, care a privat-o în iunie de turneul de la Eindhoven - prima competiţie supusă noului regulament - şi doreşte să poată participa "fără testare" la Campionatele Mondiale de la Liverpool, care încep joi şi se desfăşoară până pe 14 septembrie.
Această ultimă cerere nu are aproape nicio şansă de succes, întrucât TAS precizează că a refuzat să acorde un efect suspensiv apelului pugilistei algeriene, depus pe 5 august.
"Părţile îşi prezintă în prezent declaraţiile scrise şi, cu acordul lor, va fi programată o audiere", adaugă TAS, ale cărui proceduri sunt confidenţiale şi ale cărui audieri se desfăşoară aproape întotdeauna cu uşile închise.
La Jocurile Olimpice de la Paris, Khelif a fost ţinta unor atacuri şi a unei campanii de dezinformare, la fel ca taiwaneza Lin Yu-ting, fiind prezentată ca un "bărbat care luptă cu femeile".
Cererea sa va oferi prima oportunitate pentru o dezbatere juridică privind reintroducerea în sportul mondial - de către World Boxing, dar şi în înot şi atletism - a testelor genetice menite să stabilească sexul biologic, în vigoare la Jocurile Olimpice între 1968 şi 1996.
Printr-un test PCR, scopul este de a condiţiona accesul la categoria feminină de absenţa "genei SRY", situată pe cromozomul Y, un indicator al masculinităţii, o metodă lăudată pentru simplitate de către promotorii săi.
Un astfel de screening ar exclude sportivii transgen, precum şi unii dintre cei care au fost întotdeauna consideraţi femei, dar au cromozomi XY, una dintre formele de "diferenţe de dezvoltare sexuală" (DSD) sau intersex
După cum s-a anunţat, Imane Khelif a dezminţit luna trecută că s-ar fi retras din ring.
Pugilista Imane Khelif a atacat la TAS testele de gen
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 01-09-2025
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

44
32 au fost inculpate miercuri de către autorităţile cehe într-un caz de meciuri de fotbal trucate
44

17
Iranul se antrenează în Turcia înaintea meciurilor de pregătire pentru Cupa Mondială
17

29
Rafael Nadal, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Madrid
29

24
John Toshack, fost antrenor al echipei Real Madrid, suferă de demenţă
24

43
Micuții sportivi care au uimit pe toată lumea
43

37
Nicuşor Bancu, suspendat după eliminarea din meciul Dinamo – Universitatea Craiova
37

38
România U19, înfrângere în primul meci din Turul de Elită, turneu de calificare la Campionatul European
38

315
FOTO Imaginea zilei. I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu înaintea meciului Turcia - România
315

29
România a învins Islanda cu 5-2, în preliminariile Europeanului Under-17 din 2026
29

20
Radu Drăguşin: Joc decisiv, în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial. Suntem pregătiţi
20

58
VIDEO Mircea Lucescu: Mă așteptam să se dea dreptul mai multor suporteri români să fie pe stadion, cel puțin 30%
58

89
Julia Sauter, atac de panică înaintea programului scurt. Patinatoarea s-a calificat la programul liber al Campionatului Mondial
89

1.101
Simona Halep recunoaște că a fost trei luni în depresie: 'O dramă în capul și în sufletul meu'
1.101
















Comentează