Numărul afganilor care încearcă să plece în Iran a crescut vertiginos după sosirea la putere a talibanilor în urmă cu două luni, dar cei mai mulţi sunt respinşi, uneori cu violenţă, declară numeroşi afgani, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
Înainte de schimbarea regimului la 15 august, în fiecare lună în Iran treceau între 1.000 şi 2.000 de persoane prin postul de frontieră Zaranj, în provincia Nimroz, în sud-vestul Afganistanului.
În prezent, între 3.000 şi 4.000 de persoane se prezintă zilnic la postul de frontieră, dar puţini reuşesc s-o treacă, cei mai mulţi neavând acte în regulă, afirmă comandantul postului, Mohammed Hashem.
Zeci de mii de persoane încearcă să fugă din Afganistanul paralizat economic după schimbarea regimului şi aflat în pragul unei grave crize umanitare, cu o treime de populaţie ameninţată de foamete, potrivit ONU.
Autorităţile iraniene acceptă trecerea frontierei doar pentru afganii care posedă un permis de rezidenţă sau o viză pentru Iran, precum şi urgenţele medicale. Numărul acestora se ridică la 300-600 de persoane zilnic, potrivit responsabilului taliban.
Tentativele de trecere clandestină a frontierei s-au înmulţit şi odată cu ele primele mărturii de respingere cu violenţă, maltratări şi furturi din partea forţelor de securitate iraniene.
"Soldaţii iranieni ne-au luat banii şi ne-au lovit peste mâini", povesteşte bătrânul Hayatullah, arătându-şi mâna rănită, înfăşurată într-un bandaj însângerat.
Mohammad Nasim, care a încercat să escaladeze de trei ori zidul ce separă cele două ţări, a petrecut o noapte sub tirurile grănicerilor iranieni. Două persoane au fost ucise, între care un prieten de-al său, povesteşte el.
Tentativa lui s-a soldat ulterior cu o "arestare" şi o "bătaie" din partea soldaţilor iranieni, hotărâţi să dea un exemplu pentru a descuraja alte tentative de trecere clandestină a frontierei.
"Dacă aţi trăi în sărăcia, foametea şi mizeria naţiunii noastre, aţi încerca şi voi să treceţi în cealaltă parte", afirmă el că le-ar fi spus soldaţilor iranieni.
În cazul agravării crizei umanitare, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) afirmă că se aşteaptă la un aflux de circa jumătate de milion de afgani în ţările vecine până la sfârşitul anului.
FOTO - Puhoi de afgani disperați au plecat spre Europa. Mii de oameni au luat cu asalt granița cu Iranul vecin
Articole Similare

238
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
238

223
'Suntem cu ochii pe ei și știu asta'. Consiliul Concurenței, în alertă după creșterea prețurilor la carburanți - avertismentul lansat
223

989
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
989

1.936
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
1.936

3.267
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă
3.267

3.101
Scenariul „mazilirii” lui Bolojan
3.101

1.975
El Niño va lovi puternic în această vară. Sunt așteptate consecințe devastatoare care vor zgudui întreaga planetă
1.975

1.918
Controverse în dosarul crimei lui Adrian Kreiner: Condamnatul spune că a acționat 'la pont' pentru milioane de euro / Un alt inculpat îl contrazice
1.918

4.480
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
4.480

2.894
VIDEO Sorin Grindeanu a văzut declarațiile lui Ilie Bolojan și vine instant cu replica: O spun încă o dată, ca să fie clar!
2.894

11.633
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
11.633

2.145
Adrian Negrescu: Cheia ieşirii din criza economică spre care ne îndreptăm este cum va reuşi armata americană să deblocheze strâmtoarea Ormuz / Ce măsuri ar trebui luate în România
2.145

998
VIDEO Ilie Bolojan admite că în interiorul PNL există un război mocnit: 'Nu toate lucrurile sunt perfecte, vedem diferit situațiile'
998

















Comentează