Pulisic şi Saelemaekers, incerţi pentru meciul lui AC Milan împotriva lui Lazio

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-11-2025 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: abcnews.go.com

Christian Pulisic şi Alexis Saelemaekers nu s-au antrenat pentru AC Milan miercuri după-amiază, fiind incerţi pentru meciul de sâmbătă cu Lazio, din Serie A, informează Football Italia, potrivit Agerpres.

Christian Pulisic abia revenise în primul unsprezece şi a marcat în weekend golul decisiv în victoria cu 1-0 împotriva lui Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, în Derby della Madonnina. Potrivit Sky Sport Italia, americanul s-a accidentat din nou, de data aceasta fiind vorba de o uşoară problemă musculară, iar rossoneri nu vor să rişte o recidivă pentru acest jucător cheie.

Nici Alexis Saelemaekers nu a participat la antrenamentul de miercuri, deoarece suferea de o problemă recurentă la spate. Aceasta este o poveste familiară pentru internaţionalul belgian, care speră să fie apt de joc pentru întâlnirea cu Lazio.

Santiago Gimenez şi Zachary Athekame nu s-au antrenat miercuri, aşa că nu este de aşteptat ca ei să fie pregătiţi pentru revenirea pe San Siro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri