Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei, reacţie la anunţul lui Cîţu despre Paşte: 'În litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta'

vasile banescu bor

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, reacţionează la anunţul premierului Cîţu referitor la noaptea de înviere. Potrivit premierului, circulația în noaptea de Înviere va fi permisă până la ora 5.00, iar magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00 vineri, înainte de Paște. Vasile Bănescu apreciază propunerea premierului, despre care afirmă că se înscrie în linia dialogului dintre culte şi autorităţi. Acesta anunţă că BOR se va organiza exemplar cu ocazia slujbelor de Florii şi Paşti.

"Anunțul de azi al premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfășoară între orele 00.00-04.00, se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități.

S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare.

Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție.

Așa cum am comunicat recent, accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal.

De asemenea, așa cum se știe, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioșilor se desfășoară afară, în curtea bisericii.

Firește, totul trebuie să decurgă în condițiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranță sanitară care implică și solicită acum responsabilitatea și bunul-simț ale noastre, ale tuturor.

BOR se va organiza, ca și până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii și Paști vor fi comunicate săptămâna viitoare", afirmă Vasile Bănescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.