PUSL inițiază Alianța Binelui Comun, o platformă națională împotriva abuzurilor

Autor: Alice Draghici

Publicat: 06-02-2026 15:54

Article thumbnail

Sursă foto: PUSL

Congresul Național al Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), desfășurat astăzi, la Ploiești, a marcat un moment-cheie pe scena politică românească, prin inițierea Alianței Binelui Comun, o mișcare națională care își propune să unească forțele societății în jurul interesului public și al apărării cetățenilor în fața abuzurilor de putere, informează PUSL.

La congres au participat sute de delegați din întreaga țară, care au ales noua conducere a partidului. În urma votului, Codruț Sereș a fost ales secretar general al PUSL, Grațiela Gavrilescu – președinte al Biroului Executiv, Maria Grapini – președinte al Biroului Permanent Național, Lorena Iordache – președinte al Forumului Umanist, iar Lavinia Șandru – președinte al Biroului Central pentru Strategie și Comunicare.

Noua structură confirmă caracterul colegial al conducerii PUSL, un model rar în politica românească, bazat pe consens și pe experiență politică, administrativă și europeană.

Prin rezoluția adoptată în unanimitate, Alianța Binelui Comun este gândită ca o platformă deschisă, care va reuni cetățeni activi, profesioniști, organizații civice, sindicate, patronate și personalități din domenii esențiale pentru dezvoltarea României.

Obiectivele asumate vizează stoparea abuzurilor de putere, susținerea clasei de mijloc și promovarea identității naționale, într-un cadru european și euroatlantic asumat, fără populism și fără demagogie.

Prin această decizie, PUSL își reafirmă angajamentul pentru coeziune socială, soluții economice reale și politici publice construite cu Demnitate, Onoare și Curaj, notează sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri