Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a decorat postum, vineri, pe cei 14 marinari care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului izbucnit luni la bordul unui submarin rusesc cu propulsie nucleară, în Marea Barents, transmite EFE potrivit Agerpres
Potrivit decretului prezidenţial, publicat pe site-ul Kremlinului, patru membri ai echipajului submersibilului au fost decoraţi cu titlul de Erou al Rusiei, cea mai înaltă distincţie a ţării, iar ceilalţi zece, cu Ordinul Curajului.
Autorităţile de la Moscova au confirmat joi că submarinul în cauză avea un sistem de propulsie nucleară.
Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a subliniat că, datorită acţiunilor echipajului pentru protejarea unităţii nucleare a submarinului, aceasta este "complet funcţională".
"Cauza principală a incidentului a fost stabilită: a izbucnit un incendiu în compartimentul bateriilor, care s-a extins mai apoi", a spus ministrul rus.
Kremlinul a anunţat miercuri că detaliile anchetei tragediei, care a avut loc în apele teritoriale ruse aproape de portul Severomorsk, nu vor fi făcute publice, fiind vorba de informaţii clasificate.
În lipsa unei confirmări oficiale, mai multe medii de informare au indicat că cei 14 membri ai echipajului morţi în accidentul din 1 iulie vor fi înmormântaţi în cimitirul Serafimovski din Sankt Petersburg, acelaşi unde se află şi rămăşiţele celor 118 victime ale tragediei submarinului Kursk, din anul 2000.
Putin i-a decorat postum pe cei 14 marinari decedaţi în incediu de la bordul submarinului din Marea Barents
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.609
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
1.609

30
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
30

1.523
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.523

2.053
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.053

16
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
16

2.166
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.166

35
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
35

1.919
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.919

60
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
60

1.164
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.164

35
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
35

133
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
133

107
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
107
















Comentează