Putin promite că îi va 'îngropa' pe polonezii luptători în Ucraina, dacă Varșovia trimite trupe în război

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-05-2024

Actualizat: 28-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Contingentele militare poloneze, dacă sunt trimise în Ucraina, nu vor părăsi ulterior această țară, a promis președintele rus Vladimir Putin. Pe de altă parte Polonia ”nu ar trebui să excludă” posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, anunţă marţi ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, relatează AFP, relatază news.ro.

"Autoritățile poloneze spun că sunt gata să-și trimită contingentele. Auzim vorbindu-se polonez, sunt mulți mercenari din Polonia. Dacă unele contingente de țări europene intră împreună cu polonezii, atunci alții vor pleca, iar polonezii nu vor pleca niciodată", a declarat Putin reporterilor marți la Tașkent.

"Acesta este un lucru evident, pentru mine, cel puțin sigur. Poate greșesc, dar este puțin probabil", a continuat președintele rus.

El a numit, de asemenea, "prostii și prostii" declarații că contingente străine vor fi desfășurate la granițele Ucrainei pentru a elibera armata ucraineană care se află acum acolo.

Polonia ar putea trimite militari NATO în Ucraina, reiterează Radoslaw Sikorski

Polonia ”nu ar trebui să excludă” posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, anunţă marţi ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, relatează AFP, relatază news.ro.

Întrebat despre posibilitatea de a trimite militari polonezi în Ucraina, Radoslaw Sikorski a răspuns că ”nu ar trebui să excludem nicio opţiune”. Preşedintele rus Vladimir ”Putin să ghicească ce vom face”, declară el în acest interviu acordat unui număr de trei codiene europene, între care şi Gazeta Wyborcza.

Şeful diplomaţiei poloneze a evocat deja, în trecut, posibilitatea de a trimite trupe NATO în Ucraina. În martie, el declara că ”prezenţa unor forţe NATO în Ucraina nu este de neconceput”. ”Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentu că este vorba despre a face astfel încât lui Putin să-i fie frică ţi na ca nouă să ne fie frică de Putin”, scria el pe X.

Poziția lui Macron

Preşedintele francez Emmnanuel Macron şi-a exprimat în februarie această idee şi a provocat un val de indignare în rândul aliaţilor Kievului, după care unii au făcut un pas în direcţia sa, în contextul unei înaintări a armatei ruse în estul Ucrainei.

Emmnanuel Macron a reiterat această posibilitate şi a apreciat că o trimitere de trupe este posibilă dacă Moscova ”străpunge liniile frontului” şi dacă Kievul cere acest lucru.

Polonia este un aliat de neclintit al Ucrainei de la începutul invaziei ruse.

Comentând articolele privind posibila trimitere a armatei franceze în Ucraina, Putin a spus:

"În ceea ce privește faptul că ar putea exista sau există mercenari în Ucraina, știm bine despre asta. Nu este nimic nou aici. Militarii din Ucraina spun că pot apărea acolo, dar sunt acolo! Auzim că se vorbește în engleză, franceză, poloneză."

În același timp, el a recunoscut că declarațiile oficiale despre posibila trimitere a personalului militar străin în Ucraina "se pot datora faptului că este aparent din ce în ce mai dificil pentru ei să ascundă aceste pierderi, așa că poate a venit timpul să arate că sunt prezenți oficial acolo pentru a arăta pierderile în mod realist, legal".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri