Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin şi Erdogan avertizează, la Ankara, cu privire la o intensificare a tensiunilor în Orientul Mijlociu

putin erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin au avertizat, într-o conferinţă de presă comună, că recunoaşterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitala Israelului riscă să sporească tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează AFP, conform news.ro.

”Rusia şi Turcia cred amândouă că (această decizie) nu ajută la stabilizarea situaţiei în Orientul Mijlociu ci, din contră, destabilizează o situaţie deja complicată”, a declarat Vladimir Putin, care s-a dus la Ankara luni seara să se întâlnească cu omologul său turc.

Erdogan a apreciat că ”Israelul pune gaz pe foc”. ”Israelul vede în acest proces o oportunitate să-şi sporească presiunile şi violenţele împotriva palestinielor”, a adăugat şeful statului turc, anunţând că el şi Putin au ”o abordare similară” în această problemă.

Într-o vizită-fulger în Egipt, luni după-amiaza, Putin a îndemnat la ”o reluare imediată a negocierilor directe israeliano-palestiniene asupra tuturor subiectelor în dispută, inclusiv statutul Ierusalimului”, potrivit unei traduceri oficiale simultane în arabă a declaraţiilor sale în rusă.

Erdogan a declarat luni, într-un discurs pe care l-a susţinut anterior, că, ”prin această recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului, ei (Statele Unite) au devenit complicii băii de sânge” în teritoriile palestiniene ocupate.

Erdogan a denunţat din nou acţiunile israeliene împotriva palestinienilor la Ierusalim, acuzând Israelul că a transformat Oraşul Sfânt ”într-o închisoare pentru musulmani şi credincioşi de alte religii”.

”Ei nu vor putea să-şi spele vreodată mâinile de sângele în care sunt îmbibate”, a denunţat el. ”Lupta nu se va opri înainte de crearea unui stat palestinian independent în teritoriile din 1967 şi cu Ierusalimul de Est drept capitală”.

Erdogan a mai declarat că un summit al liderilor lumii musulmane, pe care-l găzduieşte miercuri la Istanbul va reprezenta o ”cotitură” în acţiunea lor faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte unilateral Ierualimul drept capitală a Israelului.

După această decizie, anunţată pe 6 decembrie, Erdogan şi-a multiplicat criticile la adresa lui Trump.

El a atacat duminică Israelul, pe care l-a catalogat drept un stat ”terorist”, care foloseşte o forţă disproporţionată împotriva palestinienilor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat într-o vizită la Paris, i-a răspuns sec că ”nu are de primit lecţii de morală de la un conducător care bombardează sate kurde în Turcia, care încarcerează jurnalişti, ajută Iranul să ocolească sancţiunile internaţionale şi ajută teroriştii la Gaza”.

Această amplificare a tensiunilor are loc în contextul în care relaţiile dintre Turcia şi Israel rămân fragile, în pofida unei normalizări, anul trecut, după şase ani de răceală, în urma unui grav incident maritim.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.