Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că în Ucraina va fi un conflict ''îndelungat'' şi Rusia va lupta pentru a-şi apăra interesele folosind toate mijloacele disponibile, dar nu are în vedere vreo nouă mobilizare a rezerviştilor, informează Reuters şi AFP.
''Desigur, va fi un proces îndelungat'', a spus Putin la o sesiune anuală televizată a Consiliului prezidenţial pentru dezvoltarea societăţii civile şi a drepturilor omului, referindu-se la conflictul din Ucraina.
Cu toate acestea, el a exclus o nouă mobilizare a rezerviştilor. ''Aceste zvonuri (..) nu au sens. În acest moment nu există nici necesitate a acesteia nici pentru Stat şi nici pentru Ministerul Apărării'', a indicat liderul de la Kremlin, care în septembrie a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti pentru consolidarea trupelor ruse pe frontul din Ucraina.
Dintre aceşti rezervişti, a precizat el în intervenţia de miercuri, aproximativ jumătate sunt încă în instrucţie, iar cealaltă jumătate, circa 150.000, se află în zona de operaţiuni militare în Ucraina, iar dintre aceştia din urmă aproximativ 77.000 sunt angajaţi direct în lupte.
Pe de altă parte, Putin s-a plâns că organizaţiile occidentale pentru apărarea drepturilor omului consideră Rusia "o ţară de categoria a doua care nu are niciun drept de a exista".
"Cu asta avem de-a face", a spus Putin. "Nu poate fi decât un răspuns din partea noastră - o luptă consecventă pentru interesele noastre naţionale. Vom face exact aşa", a declarat el.
Preşedintele rus a adăugat: "Da, vom face asta prin diferite moduri şi mijloace. În primul rând, desigur, ne vom concentra pe mijloace paşnice, dar dacă nu mai rămâne nimic, ne vom apăra cu toate mijloacele de care dispunem", notează Reuters, potrivit Agerpres.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei şi "alte aşa-zise organizaţii pentru drepturile omului", după începerea "operaţiunii militare" ruse în Ucraina îşi demonstrează "partizanatul cinic", a mai declarat preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţia oficială de presă TASS. El a adăugat că drepturile locuitorilor vorbitori de limbă rusă din Donbas (estul Ucrainei) au fost ignorate de "aşa-numita comunitate internaţională" timp de opt ani.
Putin s-a exprimat în a 10-a lună a războiului din Ucraina, răspunzând comentariilor unui membru al acestui consiliu care a spus că forţele ucrainene bombardează zone rezidenţiale ale regiunii Doneţk controlate de ruşi.
Ucraina a suferit pierderi grele civile pe tot parcursul războiului. Rusia neagă că vizează civili, aminteşte Reuters.
Putin susține că în Ucraina va fi un conflict 'îndelungat' - 150.000 de rezerviști mobilizați au fost trimiși pe front
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

54
Inteligența artificială: între salvare și pericol. Vasile Bănescu și Francisc Doboș avertizează: instrument neutru sau iluzie periculoasă?
54

5.881
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
5.881

409
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
409

8.396
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
8.396

2.122
VIDEO Răzvan Lucescu, copleșit de emoții la plecarea din România: „Simt că am vorbit mult prea puțin cu el”
2.122

3.172
Alegeri în Ungaria - Scenarii posibile și cum este afectată România
3.172

4.381
Reacția nervoasă a lui Gigi Becali după ce a rămas fără permis de conducere
4.381

1.582
Trump avertizează China: tarife de 50% dacă sprijină militar Iranul în războiul din Orientul Mijlociu
1.582

11.395
Profeția lui Cozmin Gușă pentru alegerile din Ungaria: 'Nu contează cifrele din sondaje'
11.395

1.959
Situația din Orientul Mijlociu! Papa se declară "mai aproape ca niciodată" de poporul libanez. SUA au fost "incapabile" să câştige încrederea Iranului în timpul negocierilor (AFP)
1.959

4.782
Presa pro-guvernamentală din Ungaria invocă un posibil scenariu de haos: acuzații privind lunetiști ucraineni
4.782

3.831
După luni de tensiuni cu Donald Trump, NATO se implică în sfârșit: Alianța va ajuta la deminarea Strâmtorii Ormuz
3.831

1.863
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
1.863
















Comentează